În urma centralizării datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, promovabilitatea înregistrată la testele naţionale din acest an, după soluţionarea contestaţiilor, este de 88,29%, faţă de 86,13%, înainte de rezolvarea acestora.
Vâlcea. După soluţionarea contestaţiilor, numărul judeţelor cu promovabilitate de peste 80% a ajuns la 21. Înainte de rezolvarea contestaţiilor, promovabilitatea în Vâlcea a fost de 86,13%, judeţul ocupând locul al doilea pe ţară, iar după rezolvarea acestora a mai căzut un loc. Judeţul cu cea mai mare rată de promovare este Bihor (95,37%), urmat de Suceava (89,42%) şi Vâlcea (88,29%). La polul opus se află Ilfovul, cu 67,32%, Sibiul (71,58%) şi Tulcea (72,66%). Până vineri, 6 iulie, elevii care au promovat testele naţionale şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, trebuie să completeze fişele de înscriere cu opţiunile personale, în vederea repartizării computerizate. „Între 1 şi 7 iulie 2007 are loc introducerea în baza de date computerizată a informaţiilor din fişele de înscriere, iar în perioada 2-7 iulie se face verificarea, de către candidaţi şi părinţi, a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor şi listarea fişelor corectate. Pe 13 iulie va avea loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal şi profesional de stat a absolvenţilor. Pe 14 iulie, se vor afişa în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal şi profesional de stat din judeţ. Pe 15 iulie, unităţile de învăţământ liceal şi profesional vor afişa lista candidaţilor repartizaţi. De asemenea, candidaţii proveniţi din alte judeţe, care vor să fie admişi în unităţile de învăţământ liceal şi profesional din Vâlcea, vor depune cererile de înscriere într-o unitate specială, organizată în Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea“, a declarat profesorul Gheorghe Ciucă, inspector general adjunct din cadrul ISJ Vâlcea. Candidaţii care nu au promovat testele naţionale şi cei care au rămas nerepartizaţi după prima parte a admiterii vor completa, în intervalul 16-20 iulie, o nouă fişă de opţiuni ce va fi introdusă în calculator. Pe 23 iulie 2007 va avea loc repartizarea computerizată a candidaţilor din a doua etapa a admiterii.