3.4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţenii nu au acces la analizele gratuite

Mehedinţenii nu au acces la analizele gratuite

MEHEDINŢI. Cei 152 de medici de familie care vor fi implicaţi în derularea acţiunii de evaluare a stării de sănătate a celor 300.000 de mehedinţeni se află la această oră în imposibilitatea de a da curs cererii acestora de a-i examina, din  lipsa calculatoarelor şi a softului care trebuia distribuite sub supravegherea Ministerului Sănătăţii.
Preşedinta Colegiului Medicilor din Mehedinţi, Carmen Tronea, a declarat că programul naţional încă nu a demarat în judeţ.
  „În judeţ nu a ajuns nici un cupon securizat în baza căruia cetăţenii, fie că sunt asiguraţi sau nu, pot beneficia gratuit de consultaţiile indicate de autorităţile centrale“, a declarat Carmen Tronea.
 Preşedinta Colegiului Medicilor din Mehedinţi spune că fondurile alocate laboratoarelor de analize medicale, de 500.000 de lei, sunt insuficiente în condiţiile în care fiecare persoană cu vârsta de peste trei ani va solicita efectuarea tuturor celor nouă investigaţii stabilite de Ministerul Sănătăţii. Medicii din Mehedinţi apreciază iniţiativa ministerului, dar sunt rezervaţi în ceea ce priveşte atingerea obiectivului programului naţional. „Teoretic, programul în cauză este o iniţiativă lăudabilă, dar dacă el a fost creat pentru a răspunde unor interese economice ale unor monopoluri din sistemul de sănătate, nu-şi va atinge scopul propus“, a spus un medic mehedinţean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS