8.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIncident de mediu la Buduhala

Incident de mediu la Buduhala

Un incident de mediu a avut loc ieri dimineaţă în localitatea Buduhala – Gorj. Şoferul unui camion care transporta ulei pentru transformatoare, tip TR30, a frânat brusc şi câteva recipiente s-au spart, conţinutul lor vărsându-se pe carosabil.

Autovehiculul aparţine societăţii comerciale Electrica Serv SA AISS Târgu Jiu, care a anunţat imediat Garda de Mediu Gorj de producerea incidentului. Comisarii Gărzii de Mediu care s-au prezentat la faţa locului nu au putut să spună ce cantitate de ulei de transformator s-a scurs pe carosabil şi în sol. „Încă nu se poate spune despre ce cantitate a fost vorba. Nu a fost evaluat incidentul de mediu. Apa, solul şi pânza freatică nu au fost poluate, doar asfaltul. Agentul economic care a transportat recipientele este obligat prin lege să readucă la starea iniţială şoseaua. Ei au împrăştiat peste uleiul scurs un produs absorbant numit Spilsorb, care va neutraliza uleiul toxic. Eu sunt specialistă în produse petroliere şi pot spune că pânza freatică nu a fost afectată de aceste scurgeri de ulei de transformator“, a declarat comisar Ina Blidea de la Garda de Mediu Gorj.

 

Romii din Buduhala s-au speriat

 

Satul Buduhala este locuit de cetăţeni de etnie romă. „Nu am ştiut ce se întâmplă, mumă, că s-a auzit un zgomot puternic. O frână cred că a pus. Apoi m-am trezit cu curtea plină de un ulei negricios şi urât mirositor. Mi-a intrat şi în fântână, sunt sigură. Dacă nu o să mai pot bea apă?“, se lamenta una dintre femeile de etnuie romă din Buduhala. Imediat ce romii au văzut că în zonă au ajuns şi reprezentanţii presei, au început să se vaite şi mai mult.

„Apa din fântâna mea miroase. Ce să fac? Mi-e frică să le dau la copii să bea, dar sunt prea săracă să le iau apă minerală“, a afirmat unul dintre bărbaţi. Ina Blidea, comisar la Garda de Mediu Gorj, a declarat că se vor preleva probe din fântânile oamenilor.

Agentul economic risca să fie amendat cu 500 de milioane de lei vechi în cazul în care nu anunţa Garda de Mediu Gorj despre producerea incidentului. În cazul în care agentul economic nu va aduce carosabilul şi solul la starea iniţială, riscă să fie amendat cu aceeaşi sumă. Agentul economic avea licenţă de transport a substanţelor toxice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS