1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024

Scurte ştiri

Nu se dă ajutor de şomaj sezonierilor din turism

Guvernul a respins ordonanţa de urgenţă prin care Ministerul pentru IMM-uri, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale cerea ca angajaţii din turism să primească şomaj după doar şase luni lucrate. Proiectul a fost respins de Ministerul Muncii, care a considerat că o astfel de lege contravine normelor europene. Potrivit legii, indemnizaţia de şomaj presupune că angajatul care ar putea beneficia de acesta trebuie să fi contribuit timp de minimum cinci ani la fondul de şomaj.

 

Calitatea alimentelor, afectată de caniculă

Nerespectarea normelor de transport şi de depozitare a produselor alimentare poate afecta calitatea acestora, iar în perioadele caniculare cele mai perisabile sunt produsele lactate şi preparatele din carne. „Chiar dacă noi respectăm anumite norme pe întreg lanţul de producţie, problema este cum sunt transportate aceste produse“, susţine preşedintele Romalimenta, Sorin Minea. Acesta a precizat că şi magazinele unde se comercializează produsele alimentare trebuie să fie dotate cu camere frigorifice, astfel încât alimentele să fie păstrate în cele mai bune condiţii. Totodată, potrivit preşedintelui patronatului laptelui, Valeriu Steriu, cele mai puţin rezistente produse lactate sunt laptele, iaurtul şi untul.

Stare de necesitate în agricultură

Producătorii agricoli cer guvernului să declare stare de necesitate în zonele grav afectate de secetă şi anunţă că vor declanşa acţiuni de protest dacă această măsură nu este adoptată în cel mult cinci zile. „Autorităţile se lovesc de legi ca de nişte bariere. Dacă se declară stare de necesitate, trebuie să existe şi legi de necesitate şi astfel se pot lua cele mai bune măsuri“, a declarat ieri vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Marcel Cucu. Producătorii agricoli speră că, în acest fel, vor putea primi despăgubiri şi cei care nu şi-au asigurat culturile. „Despăgubirile se acordă potrivit unui act normativ lacunar. Nu este normal să primească bani doar cei care şi-au asigurat culturile, pentru că mare parte din agricultori nu au poliţe de asigurare“, a explicat Cucu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS