Când suntem mici, ascultăm poveşti frumoase cu prinţi şi prinţese în caleşti cu cai albi şi astfel aflăm cam la ce ar trebui să ne aşteptăm să trăim şi cum să privim în viitor…
Însă… toate poveştile din copilăria mea se terminau invariabil după nuntă. Nimeni nu ne spune ce se întâmplă a doua zi. De ce oare? – se întreabă copilul din mine. Pentru că nu mai este „de poveste“? Pentru că a doua zi după nuntă se termină povestea şi începe viaţa cu rate şi datoriile de după? Sau pentru că trebuie povestită doar partea frumoasă a vieţii? Şi, aici, nu pot să nu mă gândesc la minciuna prin omisiune!…
Ce s-ar fi întâmplat cu Romeo şi Julieta dacă ar fi trăit împreună? Dar cu Tristan şi Isolda sau cu Guynevre şi Lancelot? Ştie cineva dacă există un ghid pentru a doua zi (după nuntă)? Încurcate sunt căile iubirii!… Este atât de greu uneori să poţi diferenţia lucid dacă iubeşti sau nu, care este diferenţa între iubire şi îndrăgostire, dacă faci o proiecţie… sau iubeşti pentru că faci o proiecţie.
Cum ştim care este alesul/aleasa?
Este şi mai greu să poţi diferenţia iubirea de dependenţă. Există nişte criterii sigure şi eficiente care ne ajută să ne dăm seama dacă iubim cu adevărat sau nu o persoană? Cum putem şti cu adevărat dacă ne aflăm în faţa „alesei“? Sau dacă acela din faţa ta este „el“? Cel pe care îl aştepţi de o veşnicie?… Unul dintre aceşti indicatori ar putea fi gradul de toleranţă. Toleranţă la ceea ce face persoana iubită, la greşelile ei. De fapt, la ceea ce noi percem a fi greşeli din comportamentul ei. Toleranţă la gesturi, la cuvinte, la un anumit comportament, la tot ceea ce ne deranjează la celălalt, la imperfecţiunile pe care, la începutul relaţiei, printr-un mod uimitor, avem puterea de a le minimaliza. Apoi mai avem puterea de a maximiza calităţile şi, aşa, uşor, uşor, mai ajustăm dintr-o parte, mai întindem din alta şi potrivim personalitatea persoanei pe care alegem să o iubim, peste modelul din imaginaţia noastră. Îmbrăcăm apoi ceremonios costumul de ginere şi rochia de mireasă, anunţăm rudele, facem pozele regulamentar, în parcul mare, şi apoi adormim obosiţi de toate astea. Ce facem însă atunci când ne trezim?
Convieţuirea înainte de căsătorie oferă răspunsurile
Puţini se mai întreabă apoi cât este realitate şi cât este iubire. Cât este adevăr în ceea ce priveşte calităţile celuilalt şi cât este imaginaţie.
Până unde poate merge toleranţa? Gesturi care înainte de a locui împreună ni se păreau nostime se pot transforma după câteva săptămâni în comportamente intolerabile: drăgălăşenia ei de a căuta cheile pierdute prin geantă devine exasperantă, iar obiceiul lui de a lăsa ciorapii şi hainele pe oriunde – înainte, un semn al existenţei lui în viaţa ta – acum sunt prilej de efort fizic şi psihic. Iar exemplele pot continua la nesfârşit.
Înainte de face marele pas şi a spune „da“, vă invit să reflectaţi şi la aceste aspecte mai puţin romantice, „de după“ ce se termină povestea cu prinţul şi prinţesa. Apoi puteţi face un exerciţiu de vizualizare, încercând să vă imaginaţi scene din viaţa dumneavoastră de cuplu peste o săptămână, peste un an, peste cinci ani. Dacă aveţi ocazia să locuiţi împreună înainte de nuntă, este un mod inteligent de a afla cum funcţionează relaţia de cuplu pe care o creaţi.
Râsul garantează fericirea în cuplu
Încercaţi să vă priviţi cuplul ca un observator, ca o persoană din afară. Încercaţi să aflaţi din această postură de observator, din afara cuplului, ce simţiţi. Dacă vă place ce vedeţi. Cât de dispuşi sunteţi să-l acceptaţi pe celălalt, fără să încercaţi să îl schimbaţi. Şi dacă aveţi răspunsuri afirmative la toate aceste întrebări este posibil să vă fi găsit ceea ce aţi căutat! Din acest moment puteţi să vă gândiţi la o relaţie pe termen lung.
Psihologii pot recunoaşte uşor o relaţie care funcţionează. Cei doi parteneri râd mult când sunt împreună! Cum este relaţia în care sunteţi în prezent? Există momente în care râdeţi din tot sufletul? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci aveţi toate şansele să vă fi găsit jumătatea… cel puţin pentru o perioadă!
Material realizat de Gina Chiriac, psihoterapeut la Clinica „Grigorie Decapolitul“ din Craiova, situată în incinta Liceului de Chimie, tel. 0744.545.352
