6.2 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosar penal pentru 186 kg de peşte

Dosar penal pentru 186 kg de peşte

   Doi vâlceni au fost prinşi de poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, în localitatea Ostrovul Mare, cu aproape 200 de kilograme de peşte pentru care nu au putut prezenta acte de provenienţă şi nici de transport. „Pe 23 septembrie, la ora 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Porţile de Fier II au oprit pentru control, la intrarea în localitatea Ostrovul Mare, un autoturism Opel despre al cărui conducător auto aveau date că se ocupă cu activităţi de comercializare a peştelui fără a poseda autorizaţiile legale. La controlul maşinii, oamenii legii au constatat că Marian C., de 41 de ani, şi Petre M., de 52 de ani, ambii din Râmnicu Vâlcea, transportau în portbagaj 186 de kilograme de peşte din specia şalău, caras şi somn, pentru care nu aveau documente de provenienţă a mărfii“, a declarat comisarul Valeriu Pera.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că vâlcenii achiziţionau peştele de la pescari autorizaţi, în scopul revânzării în Râmnicu Vâlcea. De aceea, s-a autosesizat şi Piscicola, care va lua măsuri împotriva pescarilor respectivi. „După ultimele reglementări în domeniu, pescarii industriali trebuie să declare întreaga cantitate de peşte capturată şi vândută numai pe acte, cu forme legale. În funcţie de peştele prins şi vândut, acei pescari dau o anumită cotă la stat. Cred că şi ei au încălcat legea“, a declarat un funcţionar de la Piscicola Mehedinţi.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi vâlceni dosar penal, iar cantitatea de 186 kg de peşte, în valoare de 1.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă o sancţiune penală cu amendă cuprinsă între 30.000 şi 80.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU