8.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFirme sancţionate de Primăria Râmnicu Vâlcea

Firme sancţionate de Primăria Râmnicu Vâlcea

VÂLCEA. Corpul de Control al Primăriei (CCP) din Râmnicu Vâlcea a aplicat, în această săptămână, amenzi în valoare de 15.000 de lei firmelor care au încălcat într-un fel sau altul hotărârile de consiliu local. Potrivit primarului Mircia Gutău, cele mai mari probleme le ridică firmele care fac lucrări pe domeniul public şi apoi uită să niveleze terenul. „A trebuit să aplicăm amendă după amendă firmei InstPro, pentru că, după ce a înlocuit ţevile de gaz de pe strada Dacia, a lăsat şanţurile la voia întâmplării. După multe somaţii a asfaltat, dar lucrările au fost făcute în grabă, iar asfaltul s-a lăsat. Aşa de prost au lucrat încât nici până în prezent nu au înlocuit bordurile sparte“, s-a plâns primarul din Râmnicu Vâlcea, care a spus că şirul amenzilor pentru agenţii economici va continua. Nici societăţile cu renume nu au scăpat de amenzile CCP. CEZ Distribuţie a fost amendată cu 5.000 de lei pentru neaducerea terenului în starea iniţială în urma lucrărilor de la reţelele electrice. Pentru faptul că nu a realizat lucrările de reparaţie, întreţinere şi conservare a construcţiilor din patrimoniu, Romarta SA a fost sancţionată cu suma de 2.000 de lei. Potrivit raportărilor CCP au mai fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi firmei Oltcarn SRL pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la traficul greu, firmei La Musette, pentru expunerea de mărfuri în afara spaţiului comercial, dar şi operatorului de taxi Verso Trans pentru neavizarea autorizaţiei de taxi. Edilul-şef din Râmnicu Vâlcea a promis că acţiunile de control la agenţii economici nu se vor opri aici, iar sancţiunile vor fi aplicate în continuare pentru firmele îndărătnice cu respectarea normelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS