4.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal71.000 de mehedinţeni, predispuşi la gripă

71.000 de mehedinţeni, predispuşi la gripă

MEHEDINŢI. Medicii de familie şi cadrele medicale şcolare din judeţul Mehedinţi sunt în cea mai mare campanie din acest an. Lupta împotriva gripei ce s-ar putea abate asupra copiilor şi elevilor a început ieri, judeţului fiindu-i livrate 13.000 de vaccinuri.
Campania de vaccinare antigripală, ce se va derula în perioada 16 octombrie- 31 decembrie 2007, este iniţiată de Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi şi are drept scop întărirea sistemului imunitar la peste 71.000 de persoane, majoritatea copii.
Stela Firu, directoarea ASP Mehedinţi, este de părere că medicii de familie şi cei din unităţile de învăţământ ar trebui să ia în serios campania. „Vaccinurile se vor face începând cu 17 octombrie, când mai bine de 13 000 de persoane vor trece pragul cabinetelor medicale. Campania va ţine până pe 31 decembrie şi va cuprinde trei tranşe“.
Directoarea Stela Firu cere monitorizarea şi vaccinarea de urgenţă a micuţilor care sunt răciţi şi urmează şi un tratament cu aspirină, aceştia fiind predispuşi îmbolnăvirii cu sindromul Reye, care netratat poate avea urmări grave.  Faţă de anul 2006, mehedinţenii sunt mai predispuşi gripei. Din primele calcule ale specialiştilor, anul acesta, peste 71.000 de cetăţeni au nevoie de un vaccin, faţă de numai 60.000 cât au fost vaccinaţi anul trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS