Una dintre cele mai importante clădiri din judeţul Gorj îşi va schimba înfăţişarea, firma care a câştigat licitaţia pentru restaurarea imobilului începând deja lucrările.
Clădirea în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean Gorj a intrat într-un amplu proces de restaurare. Lucrările au demarat la sfârşitul săptămânii trecute şi vizează refacerea faţadei şi a acoperişului imobilului aflat pe Lista Monumentelor Istorice. Fiind o clădire veche de peste 100 de ani şi unul dintre cele mai importante şi bine conservate monumente de arhitectură din Târgu Jiu, lucrările vor fi executate de o firmă cu experienţă în domeniu. Societatea este din Buzău şi a fost una dintre puţinele firme din ţară care s-au prezentat la licitaţia pentru atribuirea contractului. Valoarea acestuia depăşeşte 7,3 miliarde de lei vechi, lucrările de execuţie fiind împărţite pe mai multe etape.
Pregătirea faţadei
O primă etapă, a cărei valoare de execuţie este de un miliard de lei vechi, a fost deja începută şi va fi încheiată la sfârşitul acestui an, dacă, bineînţeles, condiţiile meteo vor permite acest lucru. Vor fi montate schele şi vor fi executate lucrări de pregătire a faţadei, în vederea restaurării. Faţada va fi albă, o nuanţă asemănătoare cu cea a Primăriei Târgu Jiu. Folosirea acestei culori le-ar putea da însă bătaie de cap autorităţilor, având în vedere că podul Instituţiei Prefectului este plin de porumbei. Excrementele lăsate de aceştia pe zidul exterior şi chiar în podul clădirii l-au determinat iarna trecută pe prefectul Ştefan Marian Popescu Bejat să decidă închiderea podului, însă, în urma protestelor cetăţenilor, porumbeii au fost salvaţi. Păsările riscau să moară de frig. Actuala culoare gri a clădirii va fi înlocuită cu alb, lucru ce va scoate şi mai mult în evidenţă „urmele“ lăsate de păsări.
Stil maur şi fum de consilier
Construirea clădirii a fost începută în anul 1898, destinaţia acesteia fiind de sediu pentru primăria oraşului. Construcţia a fost proiectată de arhitectul Petre Antonescu. Restaurarea Palatului Administrativ precede lucrările de modernizare a centrului oraşului ce urmează să fie începute abia anul viitor. Sala de Consiliu a Palatului Administrativ este realizată în stil maur, frumuseţea acesteia fiind recunoscută de specialiştii în domeniu din întreaga ţară şi admirată de către delegaţiile străine. În ciuda valorii deosebite, la toate şedinţele consiliului judeţean, unii consilieri nu se sfiesc să folosească spaţiul ca loc pentru fumat.