7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal862 de secţii de votare în Vâlcea

862 de secţii de votare în Vâlcea

VÂLCEA. Birourile Electorale de Circumscripţie (BEC) pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul privind votul uninominal vor funcţiona în sediul Prefecturii Vâlcea, la parter. Anuţa Handolescu, prefectul judeţului, a declarat că s-a luat această decizie deoarece Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) trebuie să prelucreze atât datele de la alegerile europarlamentare, cât şi pe cele de la referendum. Pentru a avea spaţiu pentru ambele birouri electorale, prefectul a suspendat audienţele, pentru ca sala să rămână liberă. „Am decis să suspendăm audienţele prefectului şi subprefecţilor pentru că nu ne puteam încadra în timpul pentru organizarea europarlamentarelor şi a referendumului. Totodată, nu mai aveam nici spaţiu pe care să îl punem la dispoziţia persoanelor care vin în audienţă, sala fiind necesară pentru amenajarea BEC“, a spus Anuţa Handolescu. În primele două birouri de la parterul prefecturii va funcţiona BEC pentru alegerile europarlamentare. Sala din mijloc de la parterul prefecturii va rămâne liberă. Liberă va fi şi o încăpere de lângă ea în care statisticienii au prelucrat datele în luna mai. În ambele spaţii va fi amenajat sediul BEC pentru referendumul uninominal. Intrarea prefecturii va fi închisă, iar în holul instituţiei va sta DJS Vâlcea. Cei care vor aduce sacii cu buletinele de vot din teritoriu pe 25 noiembrie îi vor preda cu bon de ordine în Sala Mare a Consiliului Judeţean (CJ), intrarea făcându-se prin CJ.

Prefectul a susţinut că problema e că şi europarlamentarele, şi referendumul se desfăşoară în paralel şi se suprapun logistic. Acest lucru presupune un necesar mai mare de aparatură, dar şi de forţă umană. Primarii vor fi cei care vor face delimitarea secţiilor de votare şi a urnelor pentru europarlamentare şi referendum. „Am stabilit ca primarii să nu facă cheltuieli în ceea ce priveşte organizarea referendumului, pentru că nu avem de unde să facem achiziţii publice. Dacă avem secţii cu patru cabine de vot, am stabilit că două vor fi inscripţionate cu un RU şi vor fi destinate pentru referendumul uninominal, iar celelalte două pentru europarlamentare. Acolo unde nu e spaţiu lângă secţia pentru europarlamentare, va fi amenajată o încăpere şi pentru referendum“, a spus Anuţa Handolescu. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) va monitoriza în următoarele zile unităţile de învăţământ pentru a vedea dacă sunt săli de clasă disponibile atât pentru amenajarea secţiilor pentru europarlamentare, cât şi pentru referendum. Tot ISJ va verifica dacă spaţiile în care vor fi amenajate secţiile sunt electrificate şi dacă sunt becuri, iar primarii vor inventaria cabinele de vot, pentru a vedea dacă sunt suficiente pentru cele 862 de secţii de votare din judeţ. Pe 13 noiembrie, prefectul de Vâlcea va ridica de la Bucureşti buletinele de vot necesare pentru europarlamentare. Acestea vor fi în loturi de câte 600 şi nu vor mai fi sigilate de angajaţii prefecturii în câte o sută de bucăţi pentru că nu este timp. Loturile pentru europarlamentare de câte 600 de buletine vor fi sigilate şi împărţite pe secţii în funcţie de numărul de alegători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS