5.9 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpulberat pe trecerea de pietoni

Spulberat pe trecerea de pietoni

MEHEDINŢI. În Drobeta Turnu Severin, motocicliştii sunt preocupaţi doar de cum să prindă cât mai mare viteză, nu şi să respecte culoarea semaforului sau să oprească la trecerile de pietoni. Aşa s-a întâmplat şi luni seară, când un bătrân de 65 de ani, aflat pe trecerea de pietoni din faţa Liceului Industrial nr. 1 din municipiu, a fost lovit de o motocicletă şi aruncat în aer câţiva metri. Vitezomanul pe două roţi nu a putut opri bolidul, care, după cum spun martorii, avea peste 120-130 km/h, decât după ce a mai mers pe frâne circa 30 de metri.
Martorii s-au strâns imediat la locul accidentului şi puţin a lipsit să-l linşeze pe tânărul inconştient. „Bătrânul circula regulamentar şi ajunsese la jumătatea străzii. Nici nu a avut timp să se ferească. S-a auzit o bubuitură înfundată şi l-am văzut pe om cum zbura prin aer. Am crezut că a murit pe loc, nu mai mişca. Îi curgea sânge din cap şi nu putea să-şi mai mişte picioarele“, a declarat Mişu Vintilă, martor la accident.
Motociclistul a încercat să se scuze, motivând că bătrânul de 65 de ani a alergat atât de tare de pe trotuar să traverseze strada încât nu a mai apucat să-l evite sau să oprească motocicleta. „Nici nu l-am văzut. Alerga şi mi-a sărit în faţă“, a spus motociclistul.
Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Severin a sosit imediat la faţa locului şi l-a transportat pe rănit la spital. „Am găsit în stradă un bărbat care prezenta multiple fracturi craniene şi de femur. A rămas în stare gravă şi este internat la Secţia de chirurgie a spitalului“, a declarat Roxana Darap, medic pe ambulanţă.
Poliţia a deschis o anchetă pentru clarificarea împrejurărilor producerii accidentului şi în funcţie de zilele de spitalizare a bătrânului se va propune şi soluţia legală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS