Ca de fiecare dată în preajma Sărbătorilor de iarnă, bugetarii se pot bucura şi anul acesta de un plus financiar pe lângă salariile obişnuite. Unii primesc doar bani, alţii – şi prime, şi cadouri pentru copii, în funcţie de instituţie şi de posibilităţile sindicatelor.
Salariaţii din sistemul sanitar nu au ameninţat degeaba cu greva, în prag de Sărbători putând pune pe masă bucate alese din primele ridicate în această perioadă. Pe lângă tichetele de masă, pe care le-au primit toţi lucrătorii din sistemul sanitar, cei mai mulţi şi-au primit şi prima de stabilitate (la nivelul unui salariu minim din grilă, specific postului), ba s-ar fi dorit derogare pentru încasarea şi celui de-al treisprezecelea salariu, de teamă să nu piardă banii rămaşi pe fundul sacului.
Sindicatele au fost şi ele mai generoase decât de obicei şi le-au lăsat membrilor posibilitatea să-şi aleagă darurile, Moş Crăciun de la sindicat venind cu tichete-cadou. Uniunea Judeţeană SANITAS a acordat câte patru tichete a zece lei fiecare tuturor membrilor din judeţ cu o vechime în sindicat (pentru care să se poată face dovada contribuţiei) mai mare de trei luni. Sindicatul Ambulanţa Olt a fost mult mai generos, acordând câte şapte tichete de zece lei.
Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar a rămas credincios ideii că banii din contribuţii trebuie cheltuiţi cu măsură şi doar în scopul câştigării cât mai multor drepturi şi apărării acestora.
Prime pentru jandarmi şi silvicultori
Angajaţii din majoritatea instituţiilor publice au primit prime de Sărbători. Moşul a venit şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale (DMPS), Direcţia Silvică şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ).
Primele de Sărbători au variat de la 100 la 600 de lei. Cele mai mari au fost ale angajaţiilor Direcţiei Silvice şi jandarmilor. Valoarea acestora porneşte de la 500 de lei. „Primele acordate la nivelul Direcţie Silvice sunt între 500 şi 600 de lei“, a spus şeful instituţiei, Constantin Bălaşa.
O parte dintre jandarmii olteni vor fi şi ei recompensaţi. Moşul va aduce prime numai pentru 226 de jandarmi şi angajaţi cu contract de muncă.
Printre cei norocoşi se numără 178 de subofiţeri şi maiştri militari, 28 de ofiţeri, iar din cadrul personalului contractual numai 20 de angajaţi vor beneficia de prima de Sărbători. Primele au fost stabilite în funcţie de indicatorii de performanţă. Purtătorul de cuvânt al IJJ, căpitanul Emanuel Botan, nu a putut preciza cu exactitate valoare primelor, spunând că media acestora urmează să fie de 500-600 de lei.
Inspectorii ITM s-au bucurat şi ei de prime. Valoarea acestora a fost echivalentul a 10% din salariu. „Valoarea primelor a fost cuprinsă între 280 şi peste 400 de lei“, a precizat şeful ITM, Eugen Mitu. Tot 10 % din salariu au primit şi angajaţii DMPS.
Pompierii aşteaptă
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt îşi aşteaptă primele promise de Sărbători. Aceştia nu sunt însă siguri că vor avea prime anul acesta. „Nu ştim sigur dacă vom avea prime. N-am primit nici anul trecut şi nici de Ziua Pompierilor“, a spus purtătorul de cuvânt al ISU, maiorul Cristian Croitoru.
Poliţiştii, în schimb, şi-au luat deja primele, dar păstrează secrete sumele primite. Pe lângă primele plătite din bani publici, poliţiştii care au copii cu vârste sub 14 ani vor beneficia şi de cadouri de Sărbători, care vor fi oferite din partea Corpului Teritorial al Poliţiştilor Olt.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, subcomisarul Claudia Radu, a refuzat să spună ieri care sunt valorile primelor, susţinând că nu le-au primit încă şi că nu ştiu când le vor primi. „Nu ştim valoarea primelor. Până acum nu le-am primit şi nici nu ştim dacă le primim înainte de Sărbători sau după. Primesc cadouri, din partea Corpului Teritorial al Poliţiştilor Olt, lucrătorii de poliţie care au copii cu vârste până în 14 ani“, a spus subcomisarul Claudia Radu.
Ceea ce Claudia Radu ţine secret, însă, este faptul că poliţiştii au încasat deja primele, după cum spun aceştia. De ce să ştie cetăţenii din banii cărora oamenii legii şi-au băgat în buzunar prime grase cât au primit aceştia?!