Vipurile din administraţia şi politica locală au preferat să îşi petreacă sărbătorile de Crăciun în familie, aproape de cei dragi, dar şi de electorat.
GORJ. Politicienii gorjeni au preferat să nu meargă la munte sau la chefurile organizate, ci au rămas în sânul familiei. Agitaţia de peste an, campania electorală, dosarele penale sau treburile publice i-au determinat pe aleşii locali să stea acasă şi să prefere pentru câteva zile o atmosferă liniştită, departe de agitaţia activităţilor în care sunt implicaţi. Ca în fiecare an, primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a renunţat la oraşul pe care îl administrează în calitate de edil şi a mers în localitatea de baştină, în comuna Negomir. Aici a petrecut Crăciunul alături de mama sa. Imediat după Crăciun, edilul s-a întors la Târgu Jiu, pentru a fi cu ochii pe subalternii care au fost de serviciu la primărie.
Subprefectul, acasă
Spre deosebire de Florin Cârciumaru, prefectul de Gorj, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, a rămas la Târgu Jiu, alături de familie. La fel a procedat şi Constantin Dumitrescu, rămas singurul subprefect de Gorj după ieşirea Lelioarei Deaconu la pensie: „Nu am mai mers pe niciunde şi am stat acasă, în familie, pentru că e mai linişte aşa. Cine ştie, dacă te mai duci pe undeva pot apărea probleme şi numai Sărbători şi Crăciun nu mai ai. Şi e bine că nu au fost probleme deosebite sau situaţii de urgenţă, iar din punctul ăsta de vedere pot spune că am avut un Crăciun lipsit de griji“, a declarat Constantin Dumitrescu, subprefectul de Gorj, care a doua zi de Crăciun a renunţat totuşi la atmosfera de acasă şi a făcut o vizită unor rude.
Piţărăi PD-L
Tot acasă a petrecut Sărbătorile de Crăciun şi deputatul PD-L, Marcel Romanescu. Parlamentarul s-a aflat în localitatea natală Rugi, comuna Turcineşti, unde s-a implicat activ în sărbătoarea piţărăilor. În Ajunul Crăciunului, cei mai mici localnici din Rugi pleacă dis-de-dimineaţă la colindat şi intră din casă în casă. După ce rostesc un colind, copiii primesc în schimb daruri constând în fructe şi în dulciuri. Deputatul Marcel Romanescu a pregătit şi împărţit personal pachetele cu daruri pentru colindători.
Pe lângă produsele tradiţionale, în pungi s-au mai aflat şi căni cu însemnele noii formaţiuni politice – PD-L Gorj. Cu toate că se afla în vacanţă, la fel ca alţi colegi de-ai săi, deputatul Marcel Romanescu a preferat să îmbine distracţia cu munca.