7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGrevă de avertisment

Grevă de avertisment

MEHEDINŢI. Angajaţii Tribunalului Drobeta Turnu Severin au intrat de ieri în grevă de avertisment. Aceasta nu afectează deocamdată programul de lucru, grefierii continuând să intre în sălile de judecată, dar, dacă până la sfârşitul săptămânii cererile nu le vor fi acceptate, ei vor recurge la greva generală, spunând că şi colegii lor din Bucureşti li se vor alătura în cursul zilei de mâine.

Potrivit grefierilor, motivul pentru care a fost declanşată greva de avertisment la Tribunalul Drobeta Turnu Severin este faptul că de trei luni au primit salariile mai mici decât se stipulează în lege şi nici drepturile nu le sunt respectate în totalitate. Dacă până la sfârşitul săptămânii grefierii nu vor primi un răspuns mulţumitor din partea ministerului, începând de lunea viitoare, de la ora 8.00, aceştia vor înceta lucrul, fapt ce va da peste cap toate procesele Tribunalului din Severin.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS