12.6 C
Craiova
vineri, 10 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalTâlhăriţi în casă

Tâlhăriţi în casă

Un bătrân din localitatea doljeană Teslui a ajuns în spital după ce, în noaptea de duminică spre luni, a fost bătut de doi bărbaţi care au intrat peste el în gospodărie. Poliţiştii doljeni au fost sesizaţi duminică noapte că Marin Pătru, de 76 de ani, şi soţia acestuia, Constanţa Pătru, de 82 de ani, au fost agresaţi de două persoane care au intrat peste ei în casă. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti de la Investigaţii Criminale, care a stabilit că, în timp ce bătrânii dormeau, au auzit în gospodărie voci de bărbaţi. Marin a ieşit din casă pentru a vedea ce se întâmplă, moment în care a fost lovit în faţă de mai multe ori de două persoane. Bătrânul a căzut, iar cei doi agresori au intrat în casă şi i-au cerut Constanţei Pătru să le dea banii pe care îi au. Pentru că femeia nu le-a spus unde sunt banii, cei doi bărbaţi au început să răvăşească lucrurile din casă, reuşind să găsească 4.000 de lei, după care au fugit. Marin Pătru a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea primelor îngrijiri medicale, unde a rămas internat. Conform poliţiştilor doljeni, până ieri s-a format deja un cerc de suspecţi, fiind audiate mai multe persoane. „Până acum a fost stabilit un cerc de suspecţi şi se continuă cercetările pentru identificarea autorilor, fapta acestora întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS