6.7 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrins cu bijuterii şi ceasuri de 30.000 de dolari

Prins cu bijuterii şi ceasuri de 30.000 de dolari

În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii în zona de frontieră, pe 17 ianuarie, la ora 14.00, poliţiştii de frontieră au oprit la un filtru organizat la intrarea în municipiul Drobeta Turnu Severin pe conducătorul unui autoturism despre care aveau informaţii că se ocupă cu transportul ilicit de mărfuri.

La controlul maşinii aparţinând lui M. Augustin, de 40 de ani, din Timişoara, poliţiştii de frontieră au depistat în portbagaj şi pe bancheta din spate 3.442 de bijuterii – cercei, broşe, pandantive, brăţări, inele, lănţişoare şi ace pentru cravată, 127 de ceasuri de mână, 1.039 de baterii de ceas de mână şi 200 de curele de piele pentru ceasuri de mână, pentru care timişoreanul nu a putut prezenta în totalitate acte de provenienţă valabile. Acestea erau destinate comercializării în mod ilegal în municipiul Timişoara.

Poliţiştii de frontieră împreună cu comisarii Gărzii Financiare Mehedinţi şi Timiş efectuează verificări pentru soluţionarea cauzei. M. Augustin este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omisiune în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Întreaga cantitate de bunuri în valoare de 30.000 de dolari a fost indisponibilizată până la definitivarea cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS