7.8 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalClanul Piele a terorizat Vâlcea

Clanul Piele a terorizat Vâlcea

Cel mai important dosar de anul trecut finalizat de ofiţerii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (SCCOA) Vâlcea a fost cel al clanului Piele.

VÂLCEA. În sala de şedinţe a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a avut loc miercuri o conferinţă de presă, care a avut ca temă „Infracţiunile informatice şi soluţii în dosarele din anul 2007“. Această conferinţă a fost susţinută de comisarul şef de poliţie Marius Dascălu, şeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (SCCOA) Vâlcea, comisarul şef de poliţie, Florin Marin, noul şef al IPJ şi subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei. „Am reuşit să desfăşurăm şi să finalizăm, în 2007, mai multe dosare importante pentru SCCOA Vâlcea. Anul trecut am finalizat opt dosare cu trimitere în judecată, iar cel mai important a fost cel al clanului Piele.

Dosarul a demarat din 2005, iar în acest moment grupul se află la Colibaş. La sfârşitul anului trecut, instanţa i-a trimis din nou în judecată pentru spălare de bani, şantaj, împrumuturi cu camătă, evaziune fiscală, infracţiuni pe internet, înşelăciune, fapte cu violenţă etc.

Capul clanului a fost Dumitru Iordache, care avea o firmă împreună cu soţia sa şi împreună cu asociaţii lui împrumutau sume de bani la societăţi din Vâlcea cu o dobândă, iar când acestea achitau suma, dobânda era mărită. Există sume de bani care nu au fost justificate nici până în prezent“, a declarat Marius Dascălu, şeful SCCOA Vâlcea.

Pe lângă acuzaţiile de şantaj, fraudă electronică şi cămătărie, membrii clanului Piele mai sunt suspectaţi de procurori că ar fi obţinut în mod ilegal o restituire de TVA în sumă de 3,5 – 4 miliarde de lei prin falsificarea unor documente fiscale şi înregistrări contabile în cadrul firmei SC Adi şi Antonio SRL, agent economic care, potrivit anchetatorilor, se constituia drept paravan pentru operaţiuni de spălare de bani.

„Dumitru Iordache, împreună cu Ion Jugănaru şi alte persoane din cadrul firmei, a elaborat un circuit al facturilor false, în sensul că acestea reflectă operaţiuni comerciale nereale prin care erau spălate sume de bani şi aduceau profituri societăţilor. Afacerile mafiote ale clanului au depăşit şi graniţa judeţului, ajungând să se răspândească şi în judeţele Constanţa, Bucureşti, Sibiu şi Covasna“, mai spune Marius Dascălu.

Procurorii de la Crimă Organizată afirmă că prin ingineriile financiare ale eşalonului I al grupului Piele s-a încercat acoperirea legală a sumelor şi bunurilor obţinute prin şantaj şi cămătărie.

 

Ofiţerii SCCOA, ameninţaţi

 

Şeful SCCOA Vâlcea a afirmat în conferinţă că au existat şi ameninţări din partea celor şapte infractori pe timpul când se aflau în arestul Inspectoratului.

„Ameninţările au fost verbale şi directe, cele mai multe au fost atunci când veneam cu ei de la tribunal pentru a-i aduce în arest. Au fost strigăte prin geamurile celulelor, atât la ofiţerii mei, cât şi la cei din cadrul Inspectoratului, de care judecătorii au ţinut cont. A fost un dosar frumos şi cred că se va finaliza aşa cum trebuie“, a mai precizat Marius Dascălu la sfârşitul conferinţei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII