6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎnjunghiată, refuzată de doctor

Înjunghiată, refuzată de doctor

O asistentă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă îl acuză pe medicul de gardă de la Secţia chirurgie a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin că a refuzat să consulte şi să interneze o bătrână înjunghiată în zona inimii.
Asistenta susţine că medicul Alexandru Brăgaru a folosit un vocabular vulgar atât la adresa ei, cât şi a victimei.
„Medicul Alexandru Brăgaru mi-a zis: «Vezi ce scrie pe ecusonul meu? Marş afară!». M-a scos din spital ca pe un câine. Eu am o vechime de peste 30 de ani în serviciul de ambulanţă, dar aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat“, a spus asistenta Tinca Vîlceanu.
Potrivit declaraţiilor asistentei, Brăgaru nu a acordat îngrijiri medicale femeii, deşi aceasta avea o plagă în zona inimii, de aproape patru centimetri, şi nici nu a anunţat poliţia.
Bătrâna înjunghiată nu a fost internată şi a rămas pe holurile spitalului.
„Am fost anunţaţi de dispeceratul Ambulanţei Severin să mergem la spital, unde a fost adusă o victimă înjunghiată în zona inimii. Continuăm cercetările, pentru a afla împrejurările producerii agresiunii. Femeia ne întreba pe noi de ce nu o internăm, ceea ce nu este responsabilitatea noastră“, a declarat subinspectorul Ionel Iacobescu, de la IPJ Mehedinţi.
Medicul Alexandru Brăgaru nu a dorit să discute cu presa despre acest subiect şi a pus paznicii spitalului să ţină jurnaliştii la distanţă.
Asistenta Tinca Vîlceanu va depune o plângere la Colegiul Medicilor Mehedinţi, în legătură cu comportamentul doctorului Alexandru Brăgaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII