12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal198 de elevi au susţinut teza cu subiect unic

198 de elevi au susţinut teza cu subiect unic

VÂLCEA. Conform calendarului de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic, marţi, 12 februarie, elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a au susţinut proba la matematică în cadrul perioadei speciale prevăzute în acest sens. În judeţul Vâlcea, pentru prima probă s-au înscris 198 de elevi, care au dat examen în opt centre de comunicare. „Pentru prima probă a fost extrasă varianta cu numărul cinci. La noi în judeţ nu am avut nici un eliminat şi totul a decurs normal. Subiectele au avut un grad de dificultate mediu şi au fost elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei şi cu temele selectate din programa şcolară“, a declarat profesoara Cristina Drăgan, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea. Calendarul perioadei speciale a tezelor pentru clasele a VII-a şi a VIII-a mai conţine următoarele probe: 15 februarie – limba şi literatura maternă (ambele clase), 20 februarie – limba şi literatura română (ambele clase) şi 22 februarie – istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Depunerea contestaţiilor va avea loc pe 29 februarie. Dacă după a doua perioadă de teze pentru semestrul I vor exista elevi care vor absenta, aceştia mai pot susţine probele în sesiunea specială din lunile mai – iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS