12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalInstruire pe bani UE pentru mediu

Instruire pe bani UE pentru mediu

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Craiova a demarat ieri o nouă etapă din proiectul de twinning comun româno-germano-ceh intitulat „Implementarea şi aplicarea aquis-ului de mediu în sectorul IPPC“. IPPC se referă la directiva privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, precum şi la monitorizarea instalaţiilor cu impact asupra mediului. Bugetul proiectului de twinning româno-germano-ceh este de 840.000 de euro, din care fonduri PHARE în valoare de 800.000 de euro şi o cofinanţare de 40.000 de euro.

Proiectul de twinning a adunat 50 de participanţi, printre care reprezentanţii agenţiilor judeţene de mediu din Oltenia, Garda de Mediu şi reprezentanţii organismului intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de mediu. „În această fază a proiectului, accentul se pune pe IPPC. Pe de altă parte, este vorba de întărirea capacităţii instituţionale a agenţiilor de mediu, adică partea organizatorică. Iar cu ajutorul acestor experţi se poate realiza adaptarea agenţilor economici la normele europene“, a precizat Monica Mateescu, directoarea ARPM Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS