Aproximativ 20 de asociaţii şi ONG-uri studenţeşti şi de tineret s-au alăturat Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) Craiova, în campania socială „No ticket“. Prin această acţiune, tinerii solicită gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru toţi studenţii din centrul universitar din Bănie. „Toate universităţile mari din lume care se află în Top 100 asigură studenţilor cazare şi transport gratuite. Studenţii craioveni vor transport gratuit, aşa cum au tinerii din alte şapte centre universitare mari. Această facilitate pentru studenţi poate fi în timp un beneficiu pentru acest oraş unde au început să vină investitorii“, a spus Codruţ David, vicepreşedinte COS Craiova.
Campania îşi propune să strângă peste zece mii de semnături atât din rândul studenţilor, cât şi de la societatea civilă, iar cererea lor va fi înaintată Consiliului Local şi Primăriei Craiova. „Dacă, în noiembrie, uşile primăriei ne-au fost trântite în nas, acum am început să fim ascultaţi. Trebuie să profităm de acest lucru şi să prezentăm proiectul nostru. Vom solicita un răspuns oficial“, a precizat Codruţ David.
Studenţii, pregătiţi
să protesteze
Dacă demersul lor va fi ignorat de autorităţile locale, studenţii craioveni sunt pregătiţi de proteste. „Facem apel către consiliul local să treacă pe ordinea de zi, în şedinţa viitoare, şi proiectul nostru. Dacă nu va primi votul consilierilor locali, atunci vom recurge şi la proteste. Vorbim aici de o problemă care afectează 33.000 de studenţi, o comunitate întreagă“, a explicat Dana Prună, preşedinta COS Craiova.
Până în prezent, reprezentanţii studenţilor craioveni au reuşit să strângă 4.000 de semnături pe site-ul organizaţiei şi pe tabele, în universităţi. Pe site au semnat atât studenţi, cât şi cadre didactice şi părinţi care susţin acest demers.
Studenţii din centrele universitare Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad, Târgu Jiu beneficiază deja de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, costurile fiind suportate de universităţi şi de consiliile locale. Campania „No ticket“ se va termina pe 10 aprilie, când se vor centraliza semnăturile, iar COS va înainta proiectul Consiliului Local Craiova.