Parlamentul de la Chişinău a aprobat ieri, într-o şedinţă extraordinară, noul guvern şi programul acestuia. Noul executiv moldovean îşi propune să construiască relaţii de bună vecinătate cu Uniunea Europeană, „acest lucru însemnând şi relaţii constructive cu România, în primul rând din perspectiva respectării intereselor politice şi economice ale Republicii Moldova“, a declarat noul premier moldovean Zinaida Greceanîi, citată de NewsIn.
Printre priorităţile noului guvern, amintim reintegrarea teritorială a ţării prin soluţionarea conflictului transnistrean, consolidarea instituţiilor democratice şi consolidarea statului de drept, continuarea liberalizării economiei, libertatea mass-media, dialogul cu societatea civilă şi independenţa justiţiei.
Zece miniştri din cei 16 ai guvernului Tarlev şi-au păstrat portofoliile, ministrul economiei Igor Dodon fiind avansat în funcţia de prim-vicepremier. Pe lângă premier, în noul guvern vor mai fi cinci femei. A fost schimbat ministrul finanţelor, în funcţie fiind numită fosta subalternă a Zinaidei Greceanîi, Mariana Durleşteanu, care în ultimii ani a fost ambasadoare a Republicii Moldova la Londra. Ministru al educaţiei a fost numită Larisa Şavga, ministru al sănătăţii – Larisa Cătrinici, iar ministru al protecţiei sociale – Galina Balmoş. Au mai fost schimbaţi ministrul de interne şi cel al dezvoltării informaţionale şi a fost numit un nou ministru pentru nou-creatul Minister al Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului.
Noul premier moldovean, Zinaida Greceanîi, este născut în 1956, în Federaţia Rusă, unde părinţii săi au fost deportaţi. La sfârşitul anilor ’60, Greceanîi s-a stabilit la Chişinău, unde a făcut Colegiul Financiar-Bancar şi Facultatea de Economie a Universităţii de Stat. A lucrat mulţi ani în Ministerul de Finanţe, iar în 2002 a fost numită ministru de finanţe. Din 2005, Zinaida Greceanîi a fost prim-vicepremier pentru probleme macroeconomice în guvernul Tarlev şi este copreşedinte al Comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică cu Federaţia Rusă.