6.7 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă asociaţii de crescători de albine, în Vâlcea

Două asociaţii de crescători de albine, în Vâlcea

Membrii primelor două asociaţii de apicultori din judeţul Vâlcea s-au întâlnit, săptămâna aceasta, la un atelier de lucru – „Asociere şi accesare de fonduri pentru dezvoltare în apicultură“, organizat de World Vision România – Biroul Zonal Vâlcea.

 

Simpozionul a fost deschis cu prezentarea celor două asociaţii apicole, din Scundu şi Vitomireşti. Prima este condusă de preotul din localitatea Scundu, Mihai Sorin, care este şi preşedintele acesteia. „În prezent, numărul de stupi pe care îi deţin ajunge la 40. În timp, m-am asociat cu încă zece apicultori şi astfel am reuşit să formăm Asociaţia Apicultorilor de la Scundu. În prezent, ea are 20 de membri, iar numărul familiilor de albine se ridică la 500“, a precizat Mihai Sorin.

Cu ajutorul organizaţiei World Vision, toţi membrii asociaţiei au reuşit să obţină certificate de absolvire a cursurilor de apicultori. Deşi de-a lungul timpului au reuşit să treacă peste toate piedicile legate de documentaţii, bani sau accesare de fonduri, apicultorii vâlceni s-au dezvoltat foarte bine. Din păcate, le lipsesc mijloacele moderne de procesare a mierii şi nu au reuşit să facă rost nici de maşini speciale pentru transportul stupilor în pavilioanele apicole.

 

Oportunităţi
de finanţare europeană

 

La seminar au fost prezenţi şi doi reprezentanţi de la Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, care le-au prezentat celor două asociaţii oportunităţile de finanţare europeană. Crescătorii de albine pot accesa bani prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care cuprinde două Măsuri: 121 şi 123. FEADR reprezintă o oportunitate de finanţare pentru dezvoltarea rurală, prin care Uniunea Europeană şi Guvernul României acordă până în anul 2013 fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro. Măsura 121 are ca obiective: introducerea sau dezvoltarea de tehnologii noi şi creşterea şi sprijinirea asociaţiilor noi. Pentru această măsură sunt alocate 200 de milioane de euro. Valoarea maximă pentru un proiect nu poate depăşi două milioane de euro. Măsura 123 se referă la creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin această măsură sunt persoane fizice autorizate şi persoane juridice înregistrate în baza legislaţiei din România cu microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii.

 

Sprijin financiar de la APIA pentru mierea colectată

 

De asemenea, celor două asociaţii de apicultori le-a fost prezentat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, desfăşurat prin Direcţia Agricolă pentru Dezvoltare Rurală (DADR) şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). În cadrul acestui program, suma minimă alocată unui proiect este de 5.000 de euro. Fermierul trebuie să aibă 50% din sumă plus TVA pentru a putea demara un proiect. „Pentru formarea unui grup de producători sunt necesare prezenţa a cel puţin cinci membri şi prezentarea unui plan de producători, care se va verifica la APIA de la Bucureşti. Planul Naţional Agricol se înfiinţează cu scopul de a se produce miere de cea mai bună calitate, pentru a se popula stupinele cu roiuri, cu faguri şi pentru a se putea trata bolile specifice stupilor de albine. APIA acordă sprijin financiar în valoare de 20 de lei pentru fiecare stupină, cu condiţia să se colecteze 20 de kilograme de miere de la fiecare asociaţie“, a precizat Gheorghe Ştefan, director în cadrul DADR Vâlcea. La sfârşitul evenimentului, preşedinţii celor două asociaţii apicole au fost răsplătiţi cu Diplome de Apicultor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS