4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalEurovisionul tinerilor muzicieni

Eurovisionul tinerilor muzicieni

Violonistul Ştefan Beşan va reprezenta România la concursul Eurovision Young Musicians de la Viena, la care participă muzicieni din 16 ţări, în semifinala de pe 4 mai, anunţă TVR.

Tânărul violonist Ştefan Beşan, câştigătorul selecţiei naţionale şi reprezentantul României la concursul Eurovision Young Musicians (EYM) a pleacat ieri spre capitala Austriei, însoţit de violonistul Alexandru Tomescu, cel care l-a asistat şi îndrumat la repetiţiile din ţară. În semifinalele Eurovision Young Musicians, stabilite în acest an pentru 4 şi 5 mai, vor participa concurenţi din 16 ţări, printre care: Austria, Croaţia, Cipru, Germania, Grecia, Finlanda, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Rusia, Slovenia, Suedia, Ucraina, Marea Britanie. Ştefan Beşan va interpreta în semifinala de pe 4 mai „Miniatură“, de Gheorghe Neaga, „Lăutarul“ (din Suita „Impresii din copilărie“) de George Enescu şi „Introducere“ şi „Rondo Capriccioso“ op.28 din Camille Saint Säens, compozitorul său preferat. În cazul în care Ştefan se califică printre cei şapte finalişti, va interpreta, pe 9 mai, lucrarea lui Felix Mendelssohn Bartholdy – „Rondo“ (din „Concertul în Mi minor“ op. 64). Finala Eurovision Young Musicians 2008 se desfăşoară pe 9 mai în Piaţa Primăriei din capitala austriacă. Aflat la cea de-a 14-a ediţie, Eurovision Young Musicians este un concurs între interpreţi de muzică clasică, cu o vârstă de cel mult 19 ani. Ştefan Beşan este al patrulea reprezentant al României la Eurovision Young Musicians. În 2002, am fost reprezentaţi la acest concurs de Cristian Andrei Fătu – vioară, la Berlin, urmat în 2004 de Octavian Alin Lup – violoncel, la Lucerna, şi de Alina Elena Bercu – pian, la Viena, în 2006.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS