Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat (DADPP) din cadrul Primăriei Slatina organizează, în perioada 23-25 mai, a XIV-a ediţie a Expo Flora, care pentru prima oară va avea ca loc de desfăşurare zona Zahana.
Lucrările la noul centru civic din strada Independenţei i-au mutat pe florari în Aleea Macului, care a devenit o zonă destinată doar pietonilor. Florari vor fi şi pe un segment din strada Toamnei, în spatele pieţei agroalimentare, dar şi pe platoul din zona cofetăriei Boema.
Şi-au anunţat participarea aproximativ 30 de firme şi meşteri populari, care vor expune nu doar flori, ci şi mobilier de grădină şi obiecte artizanale. „Nu am aprobat participarea comercianţilor de altfel de produse, cum ar fi vata de zahăr sau jucăriile“, a declarat Mihaela Otincelescu, din cadrul DADPP.
Organizatorii au renunţat şi la festivitatea de premiere, şi la seara de gală, din dorinţa ca acestea să nu fie prilej de campanie electorală.