Un grav accident de circulaţie a avut loc marţi, pe strada Calea lui Traian, din Râmnicu Vâlcea.
Ion Mihail, de 59 de ani, directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP), conducea un autoturism Dacia, proprietatea ASP, iar la intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu, la efectuarea virajului la stânga, s-a ciocnit cu un Audi condus de Victor C., care circula din sens opus.
„În urma impactului, Ion Mihail a suferit un traumatism cranian acut. Mihaela B., de 35 de ani, din Râmnicu Vâlcea, pasageră în dreapta faţă în Dacie, a suferit un traumatism cranian acut şi un traumatism toracic, iar Petre P., de 51 de ani, din localitate, pasager pe bancheta din spate a Daciei, a suferit un traumatism cranian acut şi contuzie coloană cervicală“, a declarat subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Se pare că angajaţii ASP se întorceau din teren după ce distribuiseră mai multe doze de vaccin în câteva localităţi vâlcene.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, şoferul Daciei nu a acordat prioritate de trecere celuilalt conducător auto, în cauză întocmindu-se dosar panal.
Cei doi conducători au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.