4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Răniţi în taxi

Doi copii cu vârste sub şapte ani şi un bărbat din Craiova au ajuns ieri în secţia de urgenţă a Spitalului Clinic Judeţean, în urma unui accident produs în intersecţia de la Institut. Victimele se aflau într-un taxi „Vulturul“, condus de Dorel Idiţa, care se deplasa dinspre centru către Lăpuş şi a intrat în coliziune cu un automobil Daewoo Nubira, la volanul căruia se afla Liviu Băileanu, ce venea de pe strada P. Ispirescu îndreptându-se către Valea Roşie, pe strada Spaniei. În urma impactului, taxiul a fost proiectat cu partea frontală într-un stâlp de ciment şi cu cea dreaptă într-un copac de pe marginea străzii. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili vinovatul de producerea accidentului, şoferii acuzându-se reciproc de forţarea trecerii pe culoarea galbenă a semaforului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

32 COMENTARII