29.5 C
Craiova
sâmbătă, 28 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVictimele exploziei de la Ipoteşti se zbat între viaţă şi moarte

Victimele exploziei de la Ipoteşti se zbat între viaţă şi moarte

Cu toate eforturile medicilor şi ale reprezentanţilor firmei angajatoare, Gheorghe Manda are şanse mici de supravieţuire.

 

Cei doi bărbaţi grav răniţi în explozia de la Ipoteşti-Olt se zbat între viaţă şi moarte, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. Gheorghe Manda a ajuns la clinica din Capitală în cursul zilei de miercuri, iar ieri a fost transporat cu o ambulanţă SMURD şi Florea Ciurea, celălalt bărbat care a suferit arsuri grave pe jumătate din suprafaţa corpului. Pronosticul medicilor este însă rezervat cu privire la şansele de supravieţuire ale celor două victime, Gheorghe Manda rămânând în continuare în stare critică. Nici pentru celălalt bărbat rănit veştile nu sunt mai bune, cu toate că starea de sănătate a acestuia nu s-a înrăutăţit. Arsurile suferite sunt însă profunde.

 

Preocupare din partea angajatorului

 

Reprezentanţii firmei la care lucra Gheorghe Manda, SC Hidroserv SA, fac tot posibilul pentru a-i asigura bărbatului servicii medicale la cele mai înalte standarde şi au declarat că vor lupta atâta vreme cât angajatul lor are şanse de a se vindeca. „Noi facem tot ce ne stă în puteri pentru ca angajatul nostru să fie salvat. Am reuşit să facem rost de albumină, sânge şi plasmă şi le-am trimis deja la Bucureşti. Am comandat deja piele din Occident şi, cât există şanse de supravieţuire, noi vom contribui cu tot ceea ce este nevoie pentru ca victima să supravieţuiască“, a spus Mihai Oprişor, reprezentant al firmei Hidroserv. El a mai adăugat că muncitorul accidentat nu ar fi trebuit să folosească aparatul de autogen, întrucât era angajat ca izolator, nu ca sudor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Arşi din Bucureşti, directorul de îngrijiri medicale, dr. Cristian Niţulescu, Gheorghe Manda are şanse mici de supravieţuire. „Pacientul este în continuare în stare gravă, este stabil hemodinamic, însă prezintă arsuri profunde (de gradul III) pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului. Deocamdată, şansele de recuperare sunt mici. Am înţeles că în cursul zilei de astăzi (ieri – n.r.) va ajunge aici şi cealaltă victimă“.

Florea Ciurea, angajat la SC Dragodan Construct SRL din Slatina, a fost internat iniţial la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina. Ieri-dimineaţă, bărbatul a fost suspus unei intervenţii chirurgicale, iar cadrele medicale îi dădeau şanse de supravieţuire, cu toate că starea lui nu dădea semne de îmbunătăţire. În jurul prânzului, s-a decis însă transportarea lui la clinca din Bucureşti, pentru îngrijiri de specialitate.

 

Se caută vinovaţii

 

Cercetările în acest caz continuă, iar, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), vina ar aparţine responsabilului de lucrare, respectiv firmei Hidroserv, care nu a verificat utilajele folosite de muncitori. Pe de altă parte, şi victimele au partea lor de vină, întrucât le revenea obligaţia de a controla dispozitivele pe care urma să le folosească. „Cazul este încă în cercetare. S-a stabilit până acum că lucrătorii aveau instructajul de protecţie a muncii făcut. Însă, utilajele ar fi trebuit verificate, înainte de a fi folosite, atât de responsabilul de lucrare, cât şi de muncitori. Eventualele sancţiuni vor fi aplicate firmei care se ocupă de lucrările de întreţinere şi reparaţii la hidrocentrală, însă ancheta este în curs şi nu avem concluzii referitoare la acest caz“, a spus Eugen Mitu, inspectorul şef al ITM.

Gheorghe Manda şi Florea Ciurea lucrau miercuri la dezasamblarea unui sistem de răcire al hidrocentralei. La un moment dat, unul dintre muncitori a vrut să aprindă, cu o brichetă, flacăra autogenului. În acel moment s-a produs explozia, cauzată de scurgeri de acetilenă de la un furtun defect. Trupul lui Manda a fost cuprins de flăcări, colegii reuşind cu greu să stingă focul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS