13.4 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPieţe ţărăneşti pentru producătorii agricoli

Pieţe ţărăneşti pentru producătorii agricoli

Mai multe pieţe agroalimentare vor fi înfiinţate, până la sfârşitul anului, în zeci de localităţi din judeţul Olt.

Producătorii agricoli certificaţi vor putea vinde marfa în locuri amenajate chiar la ei în localitate. Prin această iniţiativă se urmăreşte ca producătorii să-şi vândă marfa direct, evitându-se creşterile de preţuri, precum şi preluarea legumelor sau a fructelor de intermediari. Sunt interzise achiziţionarea de produse din alte surse decât din producţia proprie, în vederea vânzării pe piaţa ţărănească, precum şi cumpărarea de produse în scopul revânzării. Pieţele vor avea un caracter sezonier. Pentru înfiinţarea lor se au în vedere zonele cu specific legumicol. Cele mai vizate sunt localităţile din sudul judeţului.

Proiectul pentru înfiinţarea pieţelor ţărăneşti este în fază avansată. Este nevoie ca autorităţile locale să pună la dispoziţie, printre altele, terenul pentru amenajarea pieţelor. Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) a identificat deja primele localităţi în care ar putea fi amenajate astfel de pieţe.

 

Izbiceni şi Băbiciu pun la bătaie câte 10.000 mp

 

„DADR a luat legătura cu mai multe primării din judeţ. Câteva s-au arătat interesate de acest proiect. Primăriile trebuie să ofere spaţiul, să asigure paza, curăţenia şi, acolo unde este cazul, şi utilităţile.

DADR promovează iniţiativa, stabileşte procedura de înscriere a vânzătorilor, asigură asistenţa tehnică şi organizatorică necesară funcţionării acestor pieţe şi efectuează controale. Până în prezent, am identificat 12 localităţi în care am putea înfiinţa astfel de pieţe“, a spus directorul DADR Olt, Ştefan Olaru.

Printre localităţile care au manifestat interes faţă de proiect se numără comunele Izbiceni, Băbiciu, Strejeşti, Gârcov, Brastavăţu, Grădinari, Grădinile, Ianca, Tia Mare, Cilieni şi Studina.

Comunele Izbiceni şi Băbiciu ar fi interesate să pună la dispoziţie cele mai mari suprafeţe de teren pentru înfiinţarea pieţelor, câte 10.000 mp, fiind urmate de Strejeşti cu 4.500 mp, Brastavăţu cu 3.200 mp, Grădinari cu 1.600 mp, Gârcov cu 1.000 mp etc.

Scopul proiectului este de a asigura produse agroalimentare corespunzătoare calitativ, cantitativ şi la preţuri echitabile. „Se doreşte formarea unei legături directe între producător şi consumator. Pieţele ţărăneşti nu sunt o alternativă la cele agroalimentare şi dorim ca ele să devină tradiţie“, a mai afirmat Ştefan Olaru.

În pieţele ţărăneşti, producătorii vor putea comercializa de la legume, fructe, miere, până la produse tradiţionale, adică preparate din carne, lactate şi brânzeturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU