De mai mult timp, reprezentantul guvernului în judeţul Dolj, prefectul Silviu Dumitru, aproape înalt funcţionar public, refuză întâlnirile cu presa locală, invocând diverse motive, ultimul fiind acela că citeşte!
Este lăudabilă iniţiativa prefectului de a se apuca de citit! Dacă noua sa pasiune s-ar fi desfăşurat în afara programului, am fi salutat setea sa de cunoaştere.
Pentru că s-a baricadat în biroul prefectural, s-a decuplat de la realitate şi s-a cufundat adânc în tainele literelor, încasând lună de lună leafă din bani publici, a stârnit tot felul de comentarii pe culoarele prefecturii. Unii funcţionari, ataşaţi de prefect, cred că acesta a pus mâna, în sfârşit, pe cărţile lui Jules Vernes şi, imediat după ce le va termina de citit, va elabora strategii futuriste ale judeţului, care vor ului populaţia încremenită de neputinţă între două campanii electorale. Alţii, mult mai detaşaţi de persoana celui care ocupă scaunul de prefect, cred că nu este vorba de cărţile lui Jules Vernes, ci de cele ale Sandrei Brown, pe care n-a apucat să le citească atunci când erau în top şi le soarbe acum cu nesaţ, că tot are timp liber!
Cel mai bine ştie ce citeşte prefectul, în timpul când ar trebui să fie la dispoziţia cetăţenilor, consilierul său, Ovidiu Dumitrana, care a dezminţit toate zvonurile şi a spus: „Prefectul citeşte pentru examenul de la sfârşitul acestei luni, de la Institutul Naţional de Administraţie“.
În aceste condiţii, este de presupus că citeşte bibliografia pentru examenul pe care, dacă-l va promova, va fi înalt funcţionar public, la dispoziţia guvernului, care-l va putea trimite în oricare prefectură din România. Acolo, sperăm să aibă o relaţie mai bună cu presa şi cu cetăţenii care-l plătesc în fiecare zi să viseze că are un judeţ la dispoziţie!