Cartea de weekend

Incest

Editura Leda îşi provoacă acum cititorii cu un titlu „tare“: „Incest“, un roman al scriitoarei franceze Christine Angot (n. 1959). Cartea a apărut pentru prima oară în 1999 şi este unul dintre titlurile-fanion ale acestei autoare, comparate de unii critici cu faimosul ei coleg de generaţie Michel Houellebecq. E adevărat că astăzi, când vechile tabuuri erotice au căzut unul câte unul, incestul a devenit în literatură o temă printre altele (s-au dus vremurile lui Anais Nin…). Totuşi, potenţialul său scandalos subzistă încă, mai ales când ştii cum să-l abordezi. Autoarea a refuzat eticheta de „regină a autoficţiunii“ care i-a fost aplicată. Şi pe bună dreptate. „Incest“ este o confesiune feminină dură, care nu-şi menajează nici o clipă cititorii. Meritul lui Christine Angot e acela că trece, de fapt, dincolo de explorarea unui caz de traumă incestuoasă, ajungând în zone obscure ale psihicului colectiv şi investigând chiar cu oarecare cruzime, dar şi cu rafinament, relaţia dintre societate şi ceea ce este interzis, reprimat. Dimensiunea psihanalitică a cărţii este marcată, iar performanţa ei – deloc minoră – constă în surprinderea unei fibre, foarte fine, a umanului ultragiat. Bulversant, irezistibil, polemic pe alocuri, romanul lui Christine Angot ne invită să luăm pulsul provocării autoficţionale „la ea acasă“.