19.5 C
Craiova
marți, 1 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOrchestra Teatrului Liric, la „Operasolo“

Orchestra Teatrului Liric, la „Operasolo“

Opera „Madama Butterfly“ de Giacomo Puccini, „Carmina Burana“ de Carl Orff, precum şi un salon de muzică şi teatru dedicat măreţiei teatrale a Eleonorei Duse vor înnobila afişul primei ediţii a „Operasolo“, care va fi inaugurată din iniţiativa Associazione Reale (Asociaţia Regale) Corte Armonica Caterina Cornaro.

De la evenimentul cultural nu va lipsi nici Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, care a realizat orchestraţia operei lui Puccini, cu tragicul destin al gheişei Cio-Cio-San, programat pentru ieri, cealaltă reprezentaţie urmând să aibă loc mâine, în piaţa Brugnoli. Şi pentru ca spectacolul să fie o reuşită, organizatorii au ales pentru interpretarea doamnei Butterfly o soprană japoneză, Inoue Makiko. Tenorul belgian Mikael Spadaccini va fi yankeul Pinkerton.

În spectacol va apărea şi un artist născut în Treviso, baritonul Elia Fabbian, care va interpreta rolul consulului Sharpless. Distribuţia va fi completată de corul Reale Corte Armonica Caterina Cornaro şi de Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, care vor fi conduşi de bagheta dirijorului Roberto Zarpellon.

Prima ediţie a „Operasolo“ se va încheia pe 8 august, cu punerea în scenă a cantatei „Carmina Burana“ de Carl Orff. Creată în 1937 ca o „cantată scenică“, compoziţia este o transpunere a cânturilor clericilor rătăcitori din Evul Mediu. Celebrele cânturi profane sunt propuse în versiunea pentru solişti cu soprana Patrizia Cigna, tenorul Ferruccio Basei, baritonul Elia Fabbian, doi pianişti, Federico Lovato şi Gianni della Libera şi cor.

 

Un oraş plin de istorie

 

Orăşelul Asolo, din provincia Treviso, care găzduieşte „botezul estival al «Operasolo»“, după cum se menţiona în publicaţia La Tribuna, are o istorie interesantă, după cum mărturisea Roberto Zarpellon, dirijorul care va conduce orchestra oltenească. Asolo s-a putut bucura de prezenţa multor personalităţi de seamă ale artei. „Este de ajuns să amintim doar câteva nume: Gian Francesco Malipiero, compozitor italian, actori precum Alberto Sordi, Marcello Mastroianni, oameni care au respirat artă şi cultură. Orăşelul are o lungă tradiţie în domeniul artistic, pentru că, în secolul XVI, aici, regina Caterina Colmaro a adus la curte mulţi artişti, printre care s-a numărat şi scriitorul umanist şi, mai apoi, cardinal Pietro Bembo. Asolo este un oraş mic, cunoscut în toată lumea, mulţi dintre locuitorii săi fiind artişti, cântăreţi, pianişti, dirijori“, a precizat Roberto Zarpellon.

Acum, oraşul are încă un festival estival, care celebrează un eveniment unic. „Noi, artiştii din Asolo, ne-am gândit, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea actriţei Elonora Duse, care coincide cu împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui Pucini, să facem un spectacol de operă. Doream o operă dedicată unei femei, un personaj feminin, şi ne-am oprit asupra lui «Butterfly». Vor colabora artişti din mai multe oraşe italiene, dintre care unii profesează chiar la Scala, dar şi Orchestra Teatrului Liric, cu care sperăm că vom reuşi să cooperăm şi pe viitor“, a mai declarat dirijorul încântat de prestaţia muzicienilor olteni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS