6.4 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalBonă pe încredere

Bonă pe încredere

Părinţii care vor să-şi încredinţeze micuţii spre îngrijire, creştere şi educaţie unor bone profesioniste mai au de aşteptat.

 

Un personal calificat, cu acreditare de baby-sitter sau bonă în buzunar, încă nu există în Craiova. „Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a iniţiat o lege cu privire la înfiinţarea profesiei de bonă, dar aceasta va intra în vigoare abia în 2009, când vor apărea şi normele de aplicare. Până în prezent, în plan local nu
s-a primit de la minister nici un comunicat. Nici măcar nu ştim dacă Direcţia va fi instituţia ce se va ocupa în teritoriu de punerea în aplicarea a noii legi“, a precizat Marius Simcelescu, director adjunct în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Dolj.

Pentru părinţii copiilor cu vârste cuprinse între câteva luni şi şase-şapte ani, alternativa sunt creşa, căminul şi grădiniţa, numărul acestora fiind, mai tot timpul, insuficient. După ce copilul a ajuns la şcoală, părinţii apelează la aşa-zisele bone, care sunt fie o pensionară de la scara vecină, fie o rudă cu venituri mici. Începând din acest an, în Craiova există câteva firme care oferă servicii de îngrijire şi supraveghere a copiilor la domiciliu.

 

La noi găseşti bona copilului tău

 

Una dintre firmele de baby-sittere şi guvernante din Craiova te asigură, de cum îi treci pragul, că aici vei găsi cu siguranţă o persoană care să se ocupe de micuţul tău. „Mulţi părinţi sunt interesaţi de serviciile noastre. Am avut cereri de baby-sitter şi pentru bebeluşi cu vârste foarte mici, o lună şi cinci luni, dar cele mai multe sunt pentru micuţii trecuţi de un an. După vârsta de şapte ani, părinţii apelează la noi pentru guvernante. Angajatele noastre merg la domiciliul clientului şi îi ajută pe micuţi la efectuarea temelor“, a precizat Adrian Ciu, director general.

Din spusele acestuia, persoanele angajate nu au specializare de baby-sitter sau bonă. Calificarea acestora este diversă, dar printre angajaţi se găsesc absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, Litere, Educaţie şi sport. La angajare, bonele sunt atent selectate şi testate de un psiholog, controlul fiind repetat trimestrial. Şi clienţii sunt rugaţi să le supravegheze o perioadă. În ultimul timp, părinţii refuză să-şi mai lase copiii în grija celor care au fost în trecut asistenţi maternali. Părinţii în căutare de bonă merg la sediul agenţiei şi îşi negociază contractul direct cu aceasta. Dacă ajung la o înţelegere şi semnează contractul, vor plăti către firmă un comision, iar angajatei salariul convenit, în fiecare lună. Acesta poate să pornească de la salariul minim pe economie şi să ajungă până la 18 milioane, în funcţie de cerinţele părintelui. Schimbarea bonei pe parcursul contractului îi poate costa pe părinţii mai pretenţioşi din fire sau nemulţumiţi de serviciile acesteia bani în plus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU