6.4 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGâlceavă pe acoperiş

Gâlceavă pe acoperiş

O mare problemă cu care se confruntă locatarii de la ultimul etaj al unui bloc este legată de starea proastă a acoperişului. Oamenii sunt disperaţi că de fiecare dată când plouă, apa le intră în case.

 

Indiferenţa vecinilor de la etajele inferioare şi indolenţa unora dintre reprezentanţii asociaţiilor de locatari i-au făcut pe mulţi craioveni să scoată bani din buzunar şi să-şi repare singuri acoperişul de la bloc. Cei cu simţul proprietăţii şi-au dat interesul şi au reparat sau chiar au înlocuit vechile acoperişuri fără să mai aştepte bani de la fondul de reparaţii al asociaţiei sau sperând că într-o bună zi îşi vor recupera cheltuielile.

În Craiova, situaţia a luat amploare, pentru că sunt tot mai mulţi cei care nu dau doi bani pe problemele vecinilor de la ultimul etaj sau care îi consideră răspunzători numai pe aceştia. Ei uită că acoperişul unui bloc este considerat spaţiu comun, la fel ca şi instalaţiile de apă sau cele termice din subsol sau de pe părţile comune ale imobilului. Legea îi obligă pe toţi proprietarii dintr-un bloc să se implice în repararea acestuia şi să contribuie cu o cotă parte la cheltuieli. În mare parte, vina aparţine şi preşedinţilor, administratorilor şi cenzorilor de asociaţie care, cu toate că sunt retribuiţi de locatari, nu prea le pasă că au anumite obligaţii faţă de aceştia. Situaţia a devenit de-a dreptul dramatică pentru locatarii cu venituri mici, care nu pot suporta singuri cheltuieli de sute de milioane şi stau la mâna vecinilor. „Sunt foarte multe situaţii în Craiova când ocupanţii etajelor superioare se lovesc de nepăsarea vecinilor. În sezonul rece, sesizările curg pentru că există tot felul de neînţelegeri între locatari, pe de o parte, şi între locatari şi reprezentanţii asociaţiei pe de alta. Neînţelegerile privesc sumele de bani necesare lucrărilor, dar şi modalităţile de realizare a lucrărilor“, a precizat Marian Giubelan, şeful Serviciului de coordonare a asociaţiilor de proprietari din Craiova.

 

Nu mă plouă, nu îmi pasă

 

Familiile Marin Tănase, Gheorghe Curcă şi Tiberiu Stroie locuiesc la ultimul etaj al blocului b2 din cartierul craiovean Calea Bucureşti. De mai mulţi ani le plouă în casă, apa s-a infiltrat în pereţi, scorojind zugrăveala şi ajungând până la prize. „La mine încă este bine, dar dacă aţi vedea ce au vecinii (familia Curcă – n.r.) v-aţi îngrozi. Ei sunt cei mai afectaţi. Păcat că nu sunt acasă să intraţi, să vedeţi cum au holul, bucătăria şi sufrageria. Apa curge pur şi simplu pe pereţi. Vecinilor nici nu le pasă de noi“, a spus Tiberiu Stroie.

Oamenii arată numeroasele sesizări făcute la asociaţie, la Serviciul de Coordonare a Asociaţiilor, la primar, dar în zadar. Încă din anul 2006, preşedintele Asociaţiei 13 din Calea Bucureşti, Marin Pleniceanu, i-a convocat pe locatarii blocului la şedinţă şi a stabilit ca fiecare familie să dea câte un milion de lei pentru fondul de reparaţii. Dar în aproape trei ani nu s-au strâns în acest fond decât vreo 3.800 de lei, iar costul lucrării pentru acoperişul blocului ajunge la 20.000 de lei. Cei afectaţi de spărturile din acoperiş îi acuză pe vecinii nepăsători, dar şi pe reprezentanţii asociaţiei care nu au luat nici o măsură împotriva rău-platnicilor. „Eu sunt pensionar şi nu am de unde să dau atâţia bani. Stau cu farfuriile prin casă când plouă. Cei din bloc şi-au pus termopan, centrală şi nu vor să dea bani pentru acoperiş. Şi ei sunt obligaţi să participe. Asociaţia este de vină“, a menţionat Marin Tănase.

În replică, preşedintele asociaţiei de proprietari arată că a depus toate eforturile. „Din 2006 şi până în prezent s-au strâns 3.800 de lei, va fi o minune să strângem într-un timp atât de scurt restul până la 20.000 de lei La scara aceea avem şi datornici cu sume măricele, oamenii nu vor să se implice. Acum le-am făcut notificări că, dacă până la 30 octombrie nu plătesc, vor fi amendaţi de cei de la primărie. Încercăm să stângem o parte din sumă pentru materiale“, a specificat Marin Pleniceanu, preşedintele asociaţiei.

Problema locatarilor din blocul b2 este cunoscută şi de Serviciul de Coordonare a Asociaţiilor de Proprietari din Craiova. Marian Giubelan, şeful serviciului, a precizat: „Legea prevede că toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la aceste cheltuieli, inclusiv pentru constituirea fondului anual de reparaţii la spaţiile comune ale imobilului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII