http:http://www.youtube.com/watch?v=t-bXTDpJjmY
Doi bătrâni au fost evacuaţi ieri dintr-un imobil în care au stat cu chirie în anii ’80 şi pe care, ulterior, l-au cumpărat. Deşi au fost la rândul lor proprietari, nu au primit nici o despăgubire. Mai mult, cu dosar pentru locuinţă socială depus la primărie de ani buni, bătrânii au rămas acum să doarmă în câmp.
Pe bulevardul Romaneşti, până în semafoare, în curtea imobilului cu numărul 30, ieri-dimineaţă, era agitaţie. Câţiva jandarmi păzesc poarta de fier, trei plăpumi şi câteva feţe de masă făcute grămadă pe pământ, în vreme ce doi bărbaţi – unul mai bătrân şi celălalt mai tânăr – scot pe o fereastră saci de rafie, burduşiţi cu te miri ce a adunat o familie într-o viaţă întreagă: haine mai bune ori mai proaste, puse la grămadă, mileuri croşetate din macrame ori cusute cu aţă pe nailon, bibelouri cu răţuşte moţate şi balerine rozalii, trei icoane cu geamul pătat de vreme, o cutie cu papiote de aţă şi cinci ace de cusut, patru goblenuri, câteva capoate de mătase, păstrate de bune, o plasă cu pozele de la nuntă şi ale copilului şi alte nimicuri care au umplut viaţa de zi cu zi a soţilor Sfeclă. În curtea din spate, mobila este cărată pe umerii unor vlăjgani în haine muncitoreşti. Sunt scoase pe pământul rece şifonierele în care a stat adunată toată truda oamenilor, masa pe care au mâncat sărăcăcioasele merinde cumpărate dintr-o pensie pe caz de boală, patul pe care şi-au odihnit, sărmanii, oasele scofâlcite de reumatism. Dinăuntrul casei, un plânset sfâşietor însoţeşte din când în când scârţâitul mobilei. Lângă zid, afară, câteva persoane dichisite şi distante – proprietarii – privesc impasibile toată agitaţia, ţinând strâns în mână nişte hârtii cu care să dovedească tuturor legalitatea acţiunii în plină desfăşurare. Doar un caniş aleargă încoace şi încolo, din casă în curte şi înapoi, adulmecând fiecare lucruşor, vesel că îl recunoaşte. Şi după ce urmăreşte unde sunt aşezate, o zbugheşte înăuntru, la stăpână, parcă să o liniştească.
„Doamne Dumnezeule, vai de capul nostru, ne scot în stradă…“, se aude vaietul. „Cu ce-am greşit, să fim daţi afară ca nişte câini? Ce să facem noi acum, după o viaţă întreagă? Unde să ne ducem? Nu mai avem nimic-nimic. Vine iarna, ce facem, stăm afară, sub cerul liber?“, spune Paula Sfeclă.
Au fost şi ei proprietari
Sprijinită de tocul uşii, Paula Sfeclă, de 69 de ani, priveşte cu deznădejde ruinele unei vieţi. În mijlocul camerei, altădată sufrageria unde îşi primea, cu soţul ei, Gheorghe, rudele şi nepoţii şi îi servea cu o dulceaţă, n-au mai rămas decât doi saci şi câteva pungi cu bulendre.
„A venit ieri executorul şi ne-a spus că până azi (ieri-n.r.) să ieşim afară, cu toate lucrurile“, povesteşte femeia printre lacrimi. „Ce era să facem? Am ieşit, că e ordin. Ne judecăm de ani buni pentru casa asta. Am stat cu chirie aici, în jumătate din casă, până în ’86, după care am cumpărat apartamentul de la primărie. În ’97 am renovat-o, fiindcă era vai şi-amar de ea, cădea peste noi. Şi acum? Acum ne scot afară, nici măcar nu vor să audă de banii pe care i-am cheltuit cu renovarea! Şi au fost 20.000 de lei!“, suspină femeia, uitându-se disperată la pereţii care i-au fost adăpost până acum. „Dar lor, proprietarilor care stau acum de pază să vadă când ieşim, nu le pasă, şi-au luat casa înapoi şi nu-i mai interesează altceva… Am fost şi eu proprietară. Dar mie nu mi-a dat nimeni nimic, nici până în ziua de astăzi. Nici măcar locuinţă socială, pentru care am făcut dosar la primărie de cinci ani, nu mi-au dat. O să ies în câmp – acolo duse bărbatu-meu lucrurile, în câmp, ca animalele…“, plânge femeia, lăsându-se să alunece pe o grămadă de pământ, sfârşită de puteri.
Primăria Craiova – ultima speranţă
Povestea este cunoscută: doi foşti chiriaşi au fost evacuaţi de proprietarii imobilului, după retrocedarea acestuia. În cazul de faţă însă, câteva amănunte ar trebui să atragă atenţia autorităţilor. Familia Sfeclă Paula şi Gheorghe a avut până în anii ’80 o locuinţă, casă şi curte, pe strada Amaradia. Comuniştii au demolat imobilul, „oferindu-le“, în schimb, în 1981, posibilitatea de a locui într-un apartament din imobilul de la numărul 30, de pe bulevardul Romaneşti. Aici au stat cu chirie până în 1986, când au cumpărat apartamentul. Primăria şi-a dat atunci avizul pentru actul de vânzare-cumpărare, întrucât, a spus, nu figura nici o cerere de revendicare. Soţii Sfeclă au intrat în posesia imobilului cu bună credinţă, convinşi fiind că de acum înainte aceea va fi casa lor. După revoluţie însă, prin Legea nr. 10/2001, proprietarii – Păunescu Georgeta, Cucu Maria Nicoleta şi Popescu Costin – au depus cerere de retrocedare. Instanţa s-a pronunţat în favoarea lor, cerând familiei Sfeclă să părăsească locuinţa. Totul legal, până acum. Doar că oamenii au rămas pe drumuri, pentru că nu s-a ţinut cont nici de faptul că au fost la rândul lor proprietari şi nici că au depus un dosar pentru locuinţă socială.
„Se vor împăca, vrând-nevrând, cu situaţia că trebuie să plece de aici, conform legii“, explică bărbatul cel tânăr din curte, care se dovedeşte a fi nepotul soţilor Sfeclă, Liviu Păun, de profesie jurist şi pus la curent din punct de vedere legal cu toată povestea. „Problema este alta: pentru proprietatea care le-a fost demolată în ’81, de ce nu au primit despăgurbiri? De ani întregi se plimbă acel dosar de la o instanţă la alta, fără nici o decizie! De ce nu este lege pentru toată lumea? În plus, încă de acum patru-cinci ani, de când a început scandalul cu retrocedarea din Romaneşti, au depus dosare pentru o locuinţă socială. Domnul primar cunoaşte situaţia, de ce nu poate să îi ajute? S-au terminat blocurile de la parc, nu poate să le dea şi acestor oameni un acoperiş desupra capului? Îi lăsăm pe drumuri, în câmp, să-i mănânce câinii, după o viaţă de muncă?“, continuă el.
Sub cerul liber
Sac după sac părăseşte casa, ia drumul curţii, în zbenguielile nevinovate ale câinelui, şi iese în stradă. Aici, sub stricta supraveghere a jandarmilor, este încărcat într-un Papuc, care îl va duce, laolaltă cu celelalte, în câmpul din spatele Selgros-ului. Acolo şi-au aşezat Paula şi Gheorghe lucruşoarele toate. Mobile, saltele, ghivece de flori, pătura câinelui, pozele din tinereţe, capoatele de mătase şi prosoapele pentru înmormântare. Şi tot aici, printre ele, sub cerul liber, îşi vor face şi ei un culcuş. Două suflete ajunse la vârsta când nu mai pot lupta, când nu se mai pot împotrivi. Când nu mai pot decât să plângă pentru necazul care i-a ajuns.
