19 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalScandalurile electorale continuă

Scandalurile electorale continuă

Mai mulţi simpatizanţi ai PSD sunt acuzaţi de reprezentanţii PD-L că au agresat şoferul unei maşini folosite pentru campania electorală în Şerbăneşti – Olt.

Scandalul s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 9.00, chiar în faţa Primăriei Şerbăneşti. Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de Ana Anghel, viceprimarul Slatinei, care candidează pentru un post de deputat din partea PD-L, că un tânăr care făcea propagandă pentru această formaţiune a fost agresat de simpatizanţii PSD.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că Daniel P., de 33 de ani, din Slatina, se deplasa cu o Dacie 1310, inscripţionată cu însemnele partidului din care face parte.

Când a trecut cu maşina prin faţa Primăriei Şerbăneşti, a fost lovit în faţă pe geamul de la autoturism, care era coborât. Potrivit victimei, agresorii, adunaţi în faţa sediului primăriei, erau membri ai PSD. Victima a mai declarat poliţiştilor că persoanele respective au avariat şi autoturismul cu care se deplasa. „În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi distrugere, acţionându-se în vederea identificării autorilor şi tragerii la răspundere penală a acestora“, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Primarul comunei, Titi Pelingrad, membru al PSD, a declarat că persoanele implicate în scandal nu sunt din Şerbăneşti. „Nu ştiu cine sunt cei acuzaţi de agresiune. În mod sigur nu sunt de la noi din comună, pentru că oamenii noştri nu sunt violenţi. Probabil au venit de la Slatina, iar noi nu i-am văzut, pentru că, atunci când s-a petrecut incidentul, eram în târgul săptămânal. Am stat acolo, împreună cu şeful postului de poliţie, până la ora 10.00“, a declarat Pelingrad.

 

Incident şi în Bălteni

 

Alt incident electoral s-a petrecut tot sâmbătă, în comuna Bălteni. O femeie a anunţat prin 112 că un banner aflat pe gardul din faţa unui magazin din localitate a fost distrus. Stela G. a spus că dintr-un autoturism care se deplasa într-o coloană cu simpatizanţi ai PSD a coborât o persoană care a distrus banner-ul cu inscripţia PD-L. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a identifica şi a pedepsi făptuitorul.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS