11.2 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjPatru noi pârtii de schi şi un telescaun în Rânca

Patru noi pârtii de schi şi un telescaun în Rânca

Patru noi pârtii de schi şi o instalaţie de transport pe cablu vor fi realizate, anul viitor, în zona montană Rânca.

Investiţia reprezintă a doua etapă a unui proiect mai amplu, finanţat de Uniunea Europeană, prin care autorităţile speră că Rânca va ajunge la statutul de staţiune turistică. Licitaţia pentru desemnarea constructorului s-a desfăşurat în urmă cu puţin timp şi a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. Câştigătoare a fost desemnată Asociaţia formată din firmele SC Grup Primacons SRL şi SC Electromontaj SA, care va începe lucrările în prima parte a anului viitor. Valoarea investiţiei se ridică la aproape 3,3 milioane de euro, la care se adaugă TVA. Contribuţia locală pentru punerea în practică a proiectului este de peste 692.000 de euro.
Una dintre pârtii va avea o lungime de un kilometru şi va fi destinată pentru schi fond. Această investiţie reprezintă al doilea lot al proiectului denumit „Dezvoltarea integrată prin optimizarea domeniului schiabil şi a sistemului ecologic de colectare-epurare a apelor uzate menajere în zona Rânca“.
La Rânca există două pârtii de schi: una pentru începători şi celalaltă de nivel mediu. Acestea sunt dotate cu teleschi, iar accesul se face cu cartelă magnetică. Pârtia destinată începătorilor are o lungime de aproape 611 metri şi dispune de instalaţie de nocturnă, iar cea de nivel mediu are 510 metri.

Canalizare şi staţii de epurare

Prima etapă a proiectului finanţat de Uniunea Europeană constă în realizarea reţelei de canalizare şi a patru staţii de epurare a apelor uzate. Aceste lucrări vor costa aproximativ trei milioane de euro, iar firma care a câştigat licitaţia se află în faza amenajării şantierului.
Rânca este pe teritoriul administrativ a două localităţi: Novaci şi Rânca. Primarii celor două unităţi administrative consideră că proiectul este vital pentru ca zona Rânca să fie declarată staţiune turistică. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a spus că în prezent se lucrează la modernizarea drumului Bengeşti Ciocadia – Rânca Sebeş, cunoscut şi sub denumirea de „Transalpina“, iar apoi se va efectua asfaltarea străzilor şi aleilor din zona montană care are cea mai mare importanţă turistică pentru judeţul Gorj.

Zeci de pensiuni nou-înfiinţate în acest sezon 

În Rânca sunt, în prezent, 500 de locaţii de cazare: hoteluri, moteluri, pensiuni, case de vacanţă, cabane. Cele mai numeroase sunt pensiunile şi casele de vacanţă, hoteluri fiind doar două. Numai în acest an, spune şeful Serviciului Salvamont şi de Turism Gorj, Sabin Cornoiu, în Rânca s-au dat şi se vor da în folosinţă câteva zeci de noi spaţii de cazare.
Potrivit acestuia, în perioada sezonului rece, aici vor afla în permanenţă între doi şi zece salvamontişti. „Baza Salvamont din Rânca este dotată cu tot ce este necesar pentru acordarea primului ajutor de urgenţă. Este una dintre cele mai moderne baze din ţară“, a declarat Sabin Cornoiu. La Rânca, sporturile zăpezii se pot practica patru-cinci luni pe an. Sezonul începe în luna decembrie şi se termină în aprilie sau mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS