5 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024

Scurte ştiri

Program prelungit la Evidenţa Persoanelor

Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova îşi va prelungi programul cu publicul pentru sâmbătă şi duminică, 29 – 30 noiembrie, pentru a permite craiovenilor care nu au cărţi de identitate să-şi facă şi astfel să poată participa la procesul de votare pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

La sediul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova din strada Unirii nr. 45 se vor primi acte în vederea eliberării cărţilor de identitate, se vor elibera cărţi de identitate şi cărţi de identitate provizorii, sâmbătă – 29 noiembrie şi duminică – 30 noiembrie, între orele 7.00 – 21.00.

Click News

Restricţii de circulaţie în Craiova

Circulaţia rutieră pe strada A.I. Cuza din Craiova va fi oprită azi, între orele 9.30 – 11.30, pe sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Nicolăescu-Plopşor şi cea cu strada Arieş, a anunţat ieri municipalitatea. Restricţionarea survine ca urmare a repetiţiei generale care se va efectua pentru manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie. Traficul rutier se va desfăşura în acest interval pe arterele adiacente. Pentru evitarea producerii de evenimente rutiere nedorite, primăria îi roagă pe conducătorii auto să se conformeze semnalizării şi să utilizeze rute alternative zonei restricţionate.

Adrian DINU

Proiectarea bugetelor, la ralanti

Funcţionarii din administraţia publică locală şi aleşii stau cu mâinile-n sân, aşteptând să vadă cine vine la putere după alegerile parlamentare. Aşa stau lucrurile dacă ar fi să ne luăm după vicepreşedintele economic al Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş, care a declarat ieri că deocamdată nu există o proiecţie bugetară completă nici la consiliul judeţean, nici la primăriile din judeţ, dat fiind faptul că bugetul pe anul 2009 va fi adoptat cel mai probabil de noul parlament. „Este clar pentru toată lumea că Legea bugetului nu va fi votată de actualul parlament şi probabil în luna ianuarie se va merge pe vechiul buget“, a spus Mogoş, care a precizat că nu ştie câţi bani îi revin Doljului prin proiectul de buget pe anul 2009, care a fost adoptat de guvern şi a fost depus la parlament.

Cristina BÎŢU

LukOil a ieftinit carburanţii

Compania LukOil România, membră a grupului rusesc LukOil, a ieftinit benzina cu 0,12 lei/litru şi motorina cu până la 0,06 lei/litru, potrivit datelor afişate ieri pe portalul companiei. Cele două sortimente de benzină sunt mai ieftine cu 0,12 lei/litru, astfel că benzina COR 95 fără plumb Euroluk costă 3,14 lei, iar COR 98 fără plumb Super Euroluk 3,50 lei/litru. Motorina a fost ieftinită de companie cu până la 0,06 lei/litru, iar sortimentul Euro L Diesel costă 3,63 lei/litru, iar motorina Super Euro L Diesel – 3,96 lei/litru. Litrul de GPL auto costă ca şi până acum, 2,38 lei. Anterior, compania a ieftinit carburanţii cu până la 3 bani/litru, începând din 19 noiembrie. LukOil România deţine peste 300 de benzinării. Şi companiile Petrom şi Rompetrol au ieftinit carburanţii, începând de luni.

Adrian DINU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS