Oameni bolnavi, oameni singuri, oameni trişti. După o zi grea, urmează alta, la fel de grea, dar ei nu-şi pierd speranţa că poate, într-o zi, va fi mai bine. Că, poate, cineva le va deschide uşa sau le va întinde o mână de ajutor. Că Moş Crăciun există…
Într-un apartament de la ultimul etaj, Ileana supraveghează cratiţa de pe foc, în care fierbe o bucată de os pentru Manti, câinele care continuă să latre dincolo de uşa sufrageriei. Se sprijină într-o cârjă, încercând să se strecoare printre masă şi aragaz. Acum e singură, mama sa a ieşit să cumpere ceva. Nici cealaltă soră cu care stă în apartament nu este acasă. „Mai am un frate, care e internat la Poiana Mare. A avut probleme de când era mic. Tata a murit acum trei ani“, spune fata neutru. În martie împlineşte 29 de ani. La câteva luni după ce s-a născut, au apărut problemele. A fost de câteva ori la băi, la tratament şi acum reuşeşte să se deplaseze singură. Handicapul însă a rămas. În felul ei, de tratamente şi fizioterapie nici nu-şi pune problema. „Nu am bani să dau pe medicamente şi nici nu ştiu să umblu eu toată Craiova, ca să zic aşa“. Ca să se poată descurca, primeşte lunar de la stat… „două milioane şapte sute unşpe lei, ca să fiu exactă“. Mama sa, care îi este însoţitor, are un venit cu puţin peste trei sute de lei.
„Fac scrisori la fete“
Se ridică de pe scaun şi se-ntinde către aragaz, să oprească flacăra. „M-a lăsat mama să am grijă să nu dea-n foc oala“, spune în timp ce se suceşte în cârjă. Trupul îi tremură uşor, ca şi cum i-ar fi frig: „Nu mi-e rece, da’ aşa e felul meu, mai retras. Nu-mi place să vorbesc prea mult“. De altfel, nu prea are cu cine. „Eu am terminat şcoala, că n-am putut să fac decât opt clase. Am terminat la Numărul 8, de pe George Enescu, dacă ştiţi. Ultima dată m-am întâlnit cu un coleg în vară. Aşa… mai fac scrisori la nişte fete, una din Bucureşti, alta din Constanţa şi mai e una în Buzău. În rest, stau la televizor, mă mai joc cu Manti şi câteodată cu papagalii, că am doi. Da’ păsările nu-mi plac“, îşi descrie Ileana, în câteva cuvinte, viaţa.
Gheată să poată merge
Când vrea să se plimbe, coboară pentru câteva minute în faţa blocului. „Uneori merg şi mai departe cu sora mea. Şi la biserică mă duc singură, că nu e aşa departe. Mă duc să mă rog să fac şi eu rost de un aparat sau de nişte ghete care să mă ajute să merg. Să mă pot angaja, să am şi eu banul meu din care să pot trăi“, adaugă Ileana. Nu-şi doreşte altceva decât să poată munci. „Unde se poate. Mi-ar plăcea să fac curat în case, dar n-am pretenţii. Când am terminat şcoala, aş fi putut să mă duc la Iaşi, să fac croitorie. Acolo era un institut din ăsta pentru persoane cu handicap. Dar n-au fost suficienţi bani. Asta e, ca să zic aşa, viaţa mea“…
De la suflet la suflet
Ileana este una dintre persoanele aflate în baza de date a Primăriei Craiova figurând printre cei „cu situaţie materială precară şi cu handicap“. Nu este singurul suflet care are nevoie de un zâmbet şi de o mână de ajutor. Fundaţia „Gazeta de Sud“ va strânge bani şi produse pentru a aduce o rază de lumină pe chipurile acestor oameni mai puţin norocoşi, identificaţi cu ajutorul Primăriei Craiova. Cei care doresc să se implice sunt invitaţi să ne contacteze la numărul de telefon 0722.557.507. Vă mulţumim.
