7.3 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGuvernul a modificat legea ca să-i schimbe pe prefecţi

Guvernul a modificat legea ca să-i schimbe pe prefecţi

Executivul a decis în şedinţa de ieri să schimbe legislaţia, ca să aibă posibilitatea să-i înlocuiască pe actualii prefecţi instalaţi de fostul cabinet liberal. În cursul anului 2009, ocuparea funcţiilor de înalţi funcţionari publici – din care fac parte şi prefecţii – se face în condiţiile Legii nr. 188/1999 prin aplicarea principiului mobilităţii în funcţie sau prin concurs, în această ordine, a decis ieri guvernul. Actul normativ prevede abrogarea articolului potrivit căruia numărul funcţiilor publice de inspector guvernamental se stabileşte în limita a maximum 30% din numărul de posturi aferente celorlalte funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici.

Guvernul a decis totodată că mandatul de membru al comisiei de concurs organizat pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor poate înceta şi în urma revocării. Până în prezent, mandatul putea înceta la expirarea termenului pentru care a fost numit, prin demisie, în cazul imposibilităţii exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de trei luni, în caz de incompatibilitate sau conflict de interese, pentru trimiterea în judecată sau în caz de deces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS