România nu a accesat nici un euro din bani europeni pentru dezvoltare rurală şi pescuit, deşi Uniunea Europeană a acordat 230 de milioane de euro pentru acest sector, a dezvăluit ieri ministrul agriculturii, Ilie Sârbu.
„Avem, ca volum acordat din partea Uniunii Europene, 230 de milioane de euro pentru acest sector. Noi nu numai că nu am reuşit să accesăm nici un euro, nu există nici pregătirea necesară, nu avem caietele de sarcini finalizate, nu avem nici un program“, a explicat ministrul agriculturii. Sârbu a adăugat că speră ca în perioada următoare să poată fi lansate programe, caiete de sarcini şi asistenţă tehnică necesară şi făcute cunoscute pentru a putea accesa cât mai multe fonduri europene.
Ministrul agriculturii a explicat că în cadrul dialogului Consiliului de miniştri de la Bruxelles au fost prezentate o serie de proiecte, majoritatea nefiind însă aprobate de oficialii de la Bruxelles. A avut loc o discuţie legată de programul „Fermierul“, Comisia Europeană respingând cererea de mărire a procentului de 50% ca subvenţie, fiind considerată ajutor de stat. Totodată, s-au făcut unele demersuri privind agricultura ecologică, însă au fost respinse de Uniunea Europeană, cel puţin pentru acest an.
Altă solicitare a fost să nu fie încetat ajutorul pentru fermele „sigure“, care nu au avut probleme, dar şi această propunere a fost respinsă de Comisia Europeană, care a cerut situaţia totală a controalelor pentru a avea discuţii în acest sens. De asemenea, Comisia Europeană a respins cererea României legată de o nouă derogare privind sacrificarea tradiţională a animalelor, precum şi cea de a putea reîncepe exporturile de carne de porc.