6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUniversităţile de Medicină, sub lupă

Universităţile de Medicină, sub lupă

Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, alături de rectorii centrelor similare din Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu-Mureş, Iaşi s-au întâlnit săptămâna trecută cu ministrul educaţiei şi cercetării, Ecaterina Andronescu.
Un punct important al agendei discuţiilor l-a reprezentat analizarea aspectelor reieşite din raportul întocmit de Corpul de Control al Ministrului cu privire la facultăţile de medicină din ţară. Ministrul a dezaprobat abaterile de la reglementările în vigoare privind şcolarizarea studenţilor străini, constatate în mai multe universităţi, şi a solicitat analizarea aspectelor negative în comisiile de etică şi în senatele universitare. Printre neregulile semnalate în raport menţionăm: programele de cursuri care nu au fost aprobate în structurile universităţii, înscrierea studenţilor străini fără echivalarea diplomelor obţinute anterior, de către Consiliul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor Universitare, abaterile de la înregistrarea şi regulile de gestionare a activităţilor didactice.
Pe lângă aceste discuţii, au fost puse în dezbatere şi probleme ca: examenul de admitere în Universităţile de Medicină şi Farmacie; înscrierea studenţilor într-un registru matricol naţional unic; modificarea taxelor pentru studenţii străini; aspecte privind rezidenţiatul.
La discuţiile cu ministrul educaţiei a participat şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Adrian Săftoiu.
Concluziile întâlnirii de la Bucureşti vizează pedepsirea severă a celor găsiţi vinovaţi, în urma anchetelor specifice desfăşurate de organele de specialitate, prin excluderea din învăţământ.
De asemenea, s-a decis înmatricularea studenţilor numai după echivalarea diplomelor şi înregistrarea într-un Registru naţional unic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS