4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCreşte suprafaţa irigată în Dolj

Creşte suprafaţa irigată în Dolj

Suprafaţa care va fi irigată de ANIF în 2009 a crescut cu peste 4.500 de hectare faţă de anul trecut.

Sucursala Dunăre-Olt a ANIF RA a încheiat, pentru anul în curs, contracte de irigaţii cu Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) pe o suprafaţă de 90.508 ha (cu aproape 10% mai mult faţă de 2008), cu o valoare totală de peste 2,4 milioane de lei. „Din acestea, pe Unitatea de Administrare Dolj sunt încheiate contracte pe o suprafaţă totală de 61.751 ha, cu o valoare de 2.073.705 lei“, a declarat Emilian Mirea, purtătorul de cuvânt al sucursalei. Cea mai mare suprafaţă pentru care au fost încheiate contracte pentru irigat este Amenajarea Sadova-Corabia (27.925 ha), urmată de Amenajarea Nedeia-Măceşu (19.864,0 ha), Amenajarea Calafat-Băileşti (7.306,0 ha) şi Amenajarea Cetate-Galicea (5.656,0 ha).

12,86% din suprafaţa agricolă a Doljului, irigată artificial

Comparativ cu anul trecut, suprafaţa pe care OUAI au încheiat contracte pentru irigaţii în Dolj a crescut cu peste 4.500 de hectare (aproape 8%). Cele 61.751 de hectare care urmează să fie irigate, în conformitate cu contractele încheiate, reprezintă mai mult de jumătate (58,78%) din suprafaţa totală netă amenajată pentru irigat la nivelul judeţului. Totuşi, în condiţiile în care, potrivit informaţiilor furnizate de Sucursala Dunăre-Olt a ANIF RA, 2009 va fi mai secetos decât ultimii doi ani, doar 12,86% din suprafaţa agricolă a Doljului (aproximativ 480.000 de hectare) va fi irigată artificial. Restul de 77% depinde de precipitaţii.

Creşte numărul organizaţiilor utilizatorilor de apă

În timp însă, situaţia s-ar putea schimba, mai ales că 2009 a debutat cu înfiinţarea de noi organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii. „În judeţul Dolj se află în curs de constituire următoarele organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii: OUAI Măceşu (pe 3.244 ha), OUAI Bârca (pe 2.552 ha), OUAI Solvent Rodesco (pe 1.164 ha), OUAI Pădure (pe 650 ha), OUAI Moţăţei Gară (pe 366 ha) şi OUAI Orez Gighera (pe 1.257 ha)“, a precizat Emilian Mirea.

Doljul va avea orezărie

Acesta a explicat că o iniţiativă nouă pentru sudul Olteniei este cea a înfiinţării unei orezării. Teritoriul propus pentru viitoarea orezărie Gighera este situat în Amenajarea hidroameliorativă Bistreţ-Nedeia-Jiu şi are o suprafaţă brută de 1.278 ha (suprafaţă netă de 1.257 ha). Suprafaţa acesteia nu se suprapune cu suprafeţele altor OUAI, fiind deservită de infrastructura de irigaţii a ANIF RA – Sucursala Dunăre-Olt.
Sursa de alimentare cu apă pentru irigaţii a amenajării o reprezintă Fluviul Dunărea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII