9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDeţinuţii vor afară

Deţinuţii vor afară

Sute de deţinuţi din Penitenciarul Craiova îşi încearcă norocul după modelul Gorbunov, solicitând instanţei întreruperea executării pedepsei din diverse motive, sociale, medicale sau inventate.

 

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Dolj, de la 1 ianuarie 2008 şi până miercuri, 25 februarie, instanţa a soluţionat 177 de cereri de întrerupere a executării pedepsei, emiţând tot atâtea hotărâri definitive. Pe parcursul anului trecut au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Dolj 209 solicitări de întrerupere a executării pedepsei. Numai una a fost admisă de magistraţii doljeni, cea a lui Serghei Gorbunov. Dacă solicitarea de întrerupere a executării pedepsei a lui Serghei Gorbunov a fost admisă în baza unui raport de expertiză medico-legală, care atesta că suferă de glaucom, alţi deţinuţi invocă tot soiul de motive pentru a părăsi celulele în care îşi ispăşesc pedeapsa. Chiar dacă ştiu că nu au şanse ca solicitările lor să fie admise de instanţă, după formularea acestor cereri au ocazia să părăsească penitenciarul atunci când sunt duşi în faţa comisiei de expertiză medicală sau în faţa judecătorilor.

„Am cancer la sân, cancer ovarian şi cancer osos“

Condamnaţii care au de executat o pedeapsă privativă de libertate pot cere întreruperea executării pedepsei invocând motive medicale, sociale sau de sarcină, în cazul femeilor. Reprezentanţii Tribunalului Dolj au precizat că deţinuţii îşi motivează cererile, de cele mai multe ori, invocând boli închipuite sau probleme sociale grave. Un deţinut de la Penitenciarul Craiova a solicitat instanţei să îi admită cererea de întrerupere a executării pedepsei, precizând: „Trebuie să îmi rezolv treburile personale şi să mă operez de mână afară". Altul a cerut să fie lăsat liber trei luni, până se face bine, însă nu a precizat de ce boală suferă. Alt deţinut a precizat că trebuie să fie eliberat pentru că mama sa este bolnavă şi paralizată, iar altul, că i-a luat foc casa, are fraţi mai mici, tatăl decedat şi mama bolnavă.

Un deţinut a fost aproape de adevăr, acesta precizând că este diabetic şi cardiac. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că acesta are diabet zaharat de tip II şi artiopatie diabetică a membrelor inferioare. Cererea i-a fost respinsă însă de judecători, pentru că bolile sale pot fi tratate în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. O deţinută a cerut să îi fie întreruptă executarea pedepsei precizând: „Sunt foarte grav bolnavă. Am cancer la sân, cancer ovarian şi cancer osos". Medicii au stabilit însă că femeia nu are cancer, ci prezintă afecţini mai puţin grave, care pot fi tratate în închisoare.

Magistraţii doljeni au mai explicat că mulţi dintre deţinuţii care formulează astfel de cereri le retrag după câteva termene ori le sunt respinse sau declinate la alte instanţe din ţară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII