4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCopilul abuzat sexual rămâne în atenţia autorităţilor

Copilul abuzat sexual rămâne în atenţia autorităţilor

O comisie formată din asistenţi sociali şi psihologi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj s-a deplasat ieri în comuna Vela pentru evaluarea şi consilierea copilului de nouă ani obligat să întreţină relaţii sexuale orale cu doi colegi, sub privirile unui grup format din elevi ai aceleiaşi şcoli. „Băieţelul agresat va fi atent evaluat de membrii comisiei de specialitate din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Minorul este în atenţia noastră pentru includerea lui în programe specifice şi va fi vizitat periodic la domiciliu, unde va rămâne în îngrijirea bunicilor", a precizat Claudia Medeleţ, purtătoarea de cuvânt a DGASPC Dolj. La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj aşteaptă rezultatele anchetei poliţiei, însă nu se implică prea mult în acest caz. „Este vorba de un incident care a avut loc după orele de şcoală, când copiii erau în grija părinţilor. O să trimit, în schimb, inspectorul de sector din cadrul instituţiei noastre la Şcoala Vela, acesta urmând să decidă dacă acest copil sau ceilalţi elevi au nevoie de un psiholog şcolar", a precizat Diana Buşoi, inspector general al ISJ Dolj. Nici în privinţa interzicerii utilizării telefoanelor mobile în Şcoala Vela, inspectoratul şcolar nu are prea multă putere de decizie. Această sarcină cade, din cele menţionate de Diana Buşoi, în responsabilitatea unităţii de învăţământ, care poate specifica în regulamentul de ordine interioară dacă este permis sau nu ca elevii să folosească telefoane mobile în şcoală. Amintim că miercuri, mai multor elevi ai Şcolii Vela le-au fost confiscate telefoanele mobile pe care aveau înregistrate clipuri pornografice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII