-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAngajaţii din şcoli ţin cu dinţii de sporuri

Angajaţii din şcoli ţin cu dinţii de sporuri

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar doljean ameninţă cu proteste dacă profesorilor, personalului auxiliar sau nedidactic din şcoli le vor fi tăiate sporurile salariale şi cei 100 de euro necesari cumpărării de cărţi şi programe educaţionale.

Adio celor 100 de euro oferiţi, din 2007, profesorilor sub 35 de ani pentru achiziţionarea de materiale didactice! Guvernul ar putea decide mâine dacă va adopta sau nu această nouă ordonanţă. Şi cum bugetul Ministerului Educaţiei este de criză, profesorii sau angajaţii unităţilor şcolare trebuie să spună adio şi sporurilor salariale „pentru condiţii grele, periculoase, nocive, penibile“ etc. Fără aceşti bani în plus, salariile în învăţământ, după cele menţionate de sindicalişti, sunt de mizerie. Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar doljean nu stau nepăsători, ci sunt hotărâţi să ia atitudine împotriva „pericolului iminent“ şi aşteaptă să fie primiţi de urgenţă la guvern în două – trei zile, altfel ameninţă că „se vor umfla muşchii şi pe ei“.  

Câteva sporuri salariale pentru angajaţii unei şcoli

Pe lângă salariul de bază, profesorii sau angajaţii unităţilor şcolare doljene pot primi, în funcţie de activitatea depusă în cadrul unităţii de învăţământ, un salariu de merit, cuprins între 150 şi 300 de lei, în funcţie de salariul de bază, dar şi de vechimea acestuia. Salariul de bază le era rotunjit cu „un premiu de 2%, de stimulare şi diferenţiere“, din acelaşi salariu de încadrare. În cazul în care activităţile educaţionale de peste an excelează, cadrul didactic poate solicita Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj gradaţie de merit, care presupune 20% din salariul de bază. Toate sporurile acordate în învăţământ sunt fixate printr-o hotărâre a guvernului, ca urmare a controlului efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, care decid dacă profesorul sau angajatul şcolii lucrează în condiţii dificile, periculoase, nocive sau chiar penibile.
„La o unitate şcolară unde există cămine, există şi spălătorii. Cum până nu demult acestea nu erau dotate cu maşini de spălat şi tot arsenalul necesar întreţinerii lenjeriei, inspectorii puteau decide că aceşti oameni lucrau sau încă lucrează într-un mediu nociv sau periculos. Pentru condiţii periculoase de lucru, sporul se ridică la 15% din salariu. În alte cazuri, angajaţii şcolii beneficiază de spor de penibilitate. Acesta se referă, de exemplu, la muncitorii de întreţinere care desfundă canalizarea. Spălătoresele primeau pe timpuri un spor de 7%, dar de când căminele sunt utilate corespunzător sporul le-a fost diminuat, iar acum guvernanţii vor să îl taie definitiv“, a precizat Ion Cepoi, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Dolj. Cu ani în urmă, conform HG nr. 281/1993, profesorii puteau solicita şi spor pentru „încordarea psihică“, care în timp a fost introdus, din cele menţionate de sindicalişti, în salariul de bază.

Învăţământul, la un pas de dezastru

Aflaţi la un pas de a pierde toţi banii proveniţi din sporurile menţionate, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar doljean sunt convinşi că guvernanţii le vor tăia şi sporul de navetă, care ajunge de cele mai multe ori la 150 sau chiar 250 de lei pe lună, dar şi banii de care pot dispune sub forma unor „distincţii“. Chiar şi directorii unităţilor şcolare pot fi loviţi de guvernanţi, aceştia putându-şi pierde sporul obţinut datorită funcţiei deţinute, acel „spor de conducere“. „După o vechime de minimum 20 de ani, salariul unui profesor poate ajunge la 2.000 de lei. Este revoltător să taie sporurile salariale ale angajaţilor din învăţământ. Acest lucru presupune diminuarea drastică a salariului, care ar duce la un dezastru în învăţământ. În câteva zile, sindicatul «Spiru Haret» va solicita o întâlnire cu guvernul, iar pe 18 martie avem programată o întrevedere cu ministrul educaţiei“, a adăugat Cepoi.
În cazul în care preuniversitarii vor pierde sporurile salariale sau cei 100 de euro destinaţi achiziţionării de materiale didactice, sindicaliştii ameninţă cu „redeschiderea conflictului suspendat în toamna anului trecut“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII