Procedura de închidere a incineratoarelor de la spitalele din judeţul Olt a fost finalizată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Olt. Ultimul incinerator închis a fost cel de la Spitalul de Psihiatrie Cronici din Schitu Greci, în urma unor controale efectuate de reprezentanţii APM împreună cu Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu. „La nivelul judeţului Olt au fost închise şapte incineratoare, din cauza unor nereguli găsite. Prin încheierea unor contracte cu firme autorizate, deşeurile spitaliceşti existente au fost transportate în diferite oraşe pentru a fi eliminate“, a declarat Daniela Bălşeanu, purtătoare de cuvânt a APM Olt.
De altfel, a fost închisă şi halda Brăneţ a SC SMR SA din Balş, deoarece deţinea deşeuri industriale inerte pe o suprafaţă de 7,35 hectare. Au mai fost controlate SC Petrom SA din Icoana, SC Zurom SRL din Găneasa, SC Petrom SA la depozitul Peco, SC Robdixcom SRL din Slatina, SC Alpet NVF SRL din Stoeneşti, SC Rompetrom SA din Coteana, SC Aqua Trans SA şi SC Instirig SA din Balş. S-au stabilit măsuri precum respectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu, ţinerea evidenţei gestiunii deşeurilor şi raportarea anuală a cantităţilor de deşeuri gestionate.
Incineratoare închise
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei