Ca să numeri WC-urile publice din Craiova îţi sunt suficiente degetele de la o mână. „Noroc“ cu toaletele ecologice, 35 în tot oraşul.
Cele 35 de WC-uri aflate în custodia Serviciului Public de Salubritate Craiova au fost amplasate unde este trafic pietonal intens: staţii de autobuz, de taxi, parcuri, pieţe. Cele mai „defavorizate“ sunt cartierele periferice. Dacă la Cernele a fost amplasată o astfel de toaletă, în Romaneşti şi Brestei, acestea nu există. Nici celelalte cartiere nu stau mai bine. În Craioviţa sunt numai trei toalete, iar în Brazda lui Novac şi în Valea Roşie, câte două. Şi atunci de ce să ne mai mire că oamenii sunt inventivi şi la nevoie folosesc boscheţii sau colţul blocului? „Salubritatea deţine 67 de toalete ecologice, din acelea albastre, dar numai 35 sunt folosite în oraş, restul fiind închiriate unor agenţi economici, de exemplu, societatea care lucrează la Sala Polivalentă şi altele. Noi considerăm că sunt suficiente pentru tot oraşul. Ne îngrijim zilnic de vidanjarea şi odorizarea lor. O maşină pleacă pe traseu dimineaţa, la ora şapte, şi pe parcursul zilei ajunge în toate zonele oraşului. Marea problemă pe care o întâmpinăm este cum înţeleg craiovenii să le utilizeze. Asta ţine de educaţia şi de gradul de civilizaţie al locuitorilor urbei“, a declarat Sorin Ciobanu, director al Serviciului Public de Salubritate.
„După miros,
numai ecologică nu e“
Cei care folosesc cel mai des toaletele ecologice sunt taximetriştii. Şoferii prinşi în trafic ore bune nu au altă alternativă. Mai ales că în majoritatea staţiilor de taxi ale oraşului se găsesc asemenea WC-uri. „Păi nu ai altă cale. Dacă eşti prins în traseu şi dacă mai ai şi probleme, foloseşti toaleta aşa-zis ecologică. După miros, numai ecologică nu e“, a spus Pavel Alexandru, taximetrist. Alţii le ocolesc. „Nu sunt igienice“, este de părere Cristian Mazilu, tot taximetrist. Nici trecătorii nu se dau în lături să deschidă uşa acestor toalete dacă nevoia este stringentă.
„Dacă s-ar taxa intrarea, nu ar mai fi atâta nepăsare“
Mirosul pestilenţial pe care îl împrăştie aceste toalete contrazice declaraţia directorului Ciobanu, care susţine că golirea şi odorizarea se fac zilnic. Nu punem la îndoială că şi craiovenii dau o mână de ajutor la menţinerea în „bună stare“ a acestor toalete. „Multe au fost vandalizate. Au luat furtunuri, balamale. Pe unele le-au răsturnat. Recent, în Parcul «Romanescu», o asemenea toaletă a fost ridicată cu susul în jos. Tot ce era acolo s-a deversat în interior şi pe spaţiul verde unde era aşezată respectiva toaletă. Şi cum să nu miroasă în jur? Poate dacă s-ar taxa intrarea, nu ar mai fi atâta nepăsare şi indolenţă din partea cetăţenilor“, a adăugat Sorin Ciobanu.
În lipsa unor toalete, multe ganguri din Craiova au fost transformate în adevărate WC-uri în aer liber. Gangul din apropierea Colegiului Naţional „Elena Cuza“, cel de lângă sediul BCR, staţia de autobuz de pe strada Arieş şi pasajul din spatele Mercurului sunt numai câteva exemple în acest sens.