Câteva familii şi-au găsit adăpost în fostul stadion de fotbal din Scorniceşti şi plătesc lunar o chirie de 25 de lei, deşi imobilul se află într-o stare avansată de degradare.
Dincolo de podul care traversează pârâul Plapcea Mică se zăreşte ce a mai rămas din Stadionul „Viitorul“. Două alei înguste, pline de gropi, ne conduc spre rămăşiţele acestuia. Buruienile crescute în zonă încearcă parcă să acopere locul uitat de lume. Florile din ghivece şi rufele întinse la uscat demonstrează faptul că stadionul este „populat“. Deşi baza sportivă nu a fost întreţinută, în fostele vestiare de la etajul întâi locuiesc nouă familii. Ajungem la una dintre scările care urcă la etaj. Ne facem curaj şi pătrundem în interior. Imaginile sunt dezolante. Trepte rupte, geamuri sparte, resturi de fecale până sus, la ultimul etaj, care dă în tribuna oficială. Sunt pânze de păienjeni peste tot, iar aerul este irespirabil. Din spatele unei uşi proaspăt vopsite se aude zgomot. Batem, iar după câteva clipe uşa se deschide. Ne răspunde Ştefan Ghidarcea (foto), cel mai vârstnic locatar din stadion.
25 de lei chirie pentru „garsonierele“ din stadion
Nea Ghidarcea are 54 de ani şi locuieşte din 2001 în fostul stadion de fotbal „Viitorul“ din Scorniceşti. Ne pofteşte în „casă“. Păşeşte greu, din cauza handicapului căpătat în urmă cu 25 de ani. Intrăm în camera modest mobilată, iar bărbatul începe să-şi depene povestea vieţii. „Eu am locuit în Bucureşti. În urmă cu câţiva ani, mi-a luat casa foc. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Apoi, m-am despărţit de soţie. Am locuit cu unul dintre fii un timp. Prin 2001 am venit în Scorniceşti şi am cerut primarului care era atunci o locuinţă. Aşa am ajuns aici. Prima dată am stat într-o cameră de la parter. Apoi m-am mutat la etajul întâi“, povesteşte bărbatul.
A contat mai puţin faptul că „garsoniera“ luată cu chirie nu are utilităţi. Pentru el era important să aibă un acoperiş deasupra capului. „În urmă cu trei ani am băgat apă curentă. Gaze nu am. Gătesc la butelie. Nevoia m-a învăţat să mă descurc“, adaugă Şefan Ghidarcea.
Regrete şi amintiri
Pereţii încăperii sunt plini de amintiri. Un tablou al lui Gigi Becali, fotografii de familie şi fanioane ale echipei de fotbal îndrăgite decorează camera. „Îmi este bine, deocamdată. Părinţii sunt bătrâni, nu aveam unde să mă duc… şi apoi, unde mai găseşti locuinţă cu 25 de lei chirie? Ce să fac?! O să mă mut la băiat peste un an, doi. Deocamdată, mai stau aici“, spune bărbatul.
Apoi, nea Ghidarcea ne povesteşte cum era pe vremuri fostul stadion: „Era frumos înainte! Se jucau meciuri importante aici. Se găseau locuri de muncă şi oraşul arăta altfel“.
Ne despărţim de Ştefan Ghidarcea. Omul merge încet către scări, se opreşte la mijlocul lor şi ne petrece cu privirea.
Părăsim imobilul şi ne îndreptăm către ieşirea din oraş. Lăsăm în urmă una dintre fostele embleme ale Scorniceştiului, care zace acum în uitare fie din lipsa fondurilor, fie din cauza indiferenţei administraţiei locale.
