Poliţia doljeană a dat ieri publicităţii o listă a conducătorilor auto depistaţi băuţi la volan în acest weekend.
Poliţiştii doljeni au efectuat şi în acest weekend mai multe acţiuni pentru depistarea şoferilor băuţi. Deşi astfel de verificări au devenit obişnuite, numărul conducătorilor auto găsiţi sub influenţa lui Bachus pare să nu scadă. Iată mai jos câţiva dintre şoferii care s-au ales cu dosare penale.
Marian Toma – Vârvoru de Jos
Sâmbătă dimineaţă, ora 2.20. Poliţişti din Bucovăţ şi Vârvor l-au depistat pe raza localităţii Bucovăţ, pe DJ 552, pe Marian Toma, de 21 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1410 având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost invitat la spital pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat acest lucru, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.
Gheorghe Diaconescu – Calafat
Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.30, Gheorghe Diaconescu, de 23 de ani, din Calafat, a fost tras pe dreapta pe strada Traian din localitate, în timp ce conducea un Opel Astra. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Eugen Stancu – Craiova
În aceeaşi noapte, în jurul orei 4.20, a fost oprit pentru un control Eugen Stancu, de 27 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Daewoo Cielo pe strada Caracal din localitate. Testându-l cu etilotestul, poliţiştii au constatat că şoferul prezenta o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Stelică Matei – Brabova
Sâmbătă seară, în jurul orei 22.30, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie, aflându-se pe Calea Bucureşti, a oprit pentru control autoturismul Dacia Liberta condus de Stelică Matei, de 29 de ani, din comuna Brabova. Fiind testat cu aparatul etilotest, şoferul a prezentat o concentraţie alcoolică de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, ce corespunde, de obicei, cu o concentraţie alcoolică aproape dublă în sânge, nivel la care majoritatea oamenilor intră în comă alcoolică.
Florin Puşcău – Câmpia Turzii
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 1.10, o patrulă de poliţişti de la Secţia 2 Craiova, aflându-se pe strada Nicolae Romanescu, a oprit pentru control un autoturism Daewoo Matiz condus de Florin Puşcău, de 45 de ani, din Câmpia Turzii, judeţul Cluj. Acesta emana miros specific de alcool şi prezenta incoerenţă în vorbire. Persoana în cauză nu a vrut să fie testată cu aparatul, iar la Spitalul de Urgenţă Craiova a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Daniel Moraru – Craiova
În aceeaşi noapte, la ora 1.28, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe Daniel Moraru, de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra pe Calea Bucureşti. Testându-l cu aparatul etilotest, agenţii de circulaţie au stabilit că prezenta o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Marian Spiridon – Craiova
La ora 3.45, în aceeaşi noapte, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Craiova l-au depistat pe Marian Spiridon, de 24 de ani, din Bănie, care se urcase băut la volanul unui Audi A4. Oamenii legii au stabilit că şoferul prezenta o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.